Euforia pune stăpânire pe BVB. Tranzacțiile au atins 57,53 milioane de lei

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
O zi cu adevărat reușită
O zi cu adevărat reușită
Bursa de Valori Bucureşti a închis miercuri pe plus, iar valoarea totală a tranzacţiilor a crescut de peste trei ori faţă de şedinţa precedentă, până la 57,53 milioane de lei (12,17 milioane de euro).

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 23,92 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea (10,12 milioane lei lei) şi BRD - Groupe Societe Generale Romgaz (7,70 milioane de lei). Aceste trei companii au consemnat împreună tranzacţii de 41,74 de milioane de lei, adică peste 72% din rulajul pieţei.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,18%, până la 9.262,37 puncte.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 0,20% din valoare, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, este singurul indice care a închis pe minus, cu 0,20%.

Citește și Indicele BET, evoluție optimistă în primele tranzacții la BVB

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,08%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat tot cu 0,08%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,06%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UAMT, care s-au apreciat cu 14,12%, VES SA (+7,48%) şi Electroputere (+4,55%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-6,21%), Mecanica Ceahlău SA (-3,68%) şi AAGES (-3,27%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr

pixel