Eugen Teodorovici: Ce se va întâmpla cu banii românilor în 2019

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici
Vă prezint un proiect de Ordonanță de urgență care va fi adoptat până la finalul anului. Este obligația fiecărui om politic, decident să aplice măsurile astfel ca protejeze în special populația, românii și apoi orice altfel de discuție în context europen, a spus ministrul Finanțelor în fața presei. 

Potrivit spuselor sale, există o serie de insturmente financiare, utile pentru dezvoltarea mediului de viață în zonele sărace.

Fondul de Dezvoltare și Investiții, de aproape 10 miliarde de euro, reprezintă un mecanism care stabilește două zone prioritare (infrastructură, sănătate, școli, grădinițe în comunități locale, canalizare, deșeuri). Sursa de finanțare o constituie, potrivit documentului prezentat de Teodorovici, împrumuturile în lei.

Universități, stațiuni, grădinițe

Ministrul Finanțelor a precizat că se aplică și universităților, care pot face investiții. Alt instrument este Fondul de finanțare a parteneriatelor de tip public-privat (PPP), care va funcționa la nivelul Secretariatului General al Guvernului, la Comisia Națională de Prognoză.

GUvernul vrea programul de Stațiuni Balneare, 310 milioane de lei în 2019, schemă de ajutor de stat cu bani de la bugetul statului. Se adresează stațiunilor balneare deja existente

O mie de grădinițe construite prin programul Growth. Bani de la buget, alocări de până la 500.000 de euro.

Salarii și pensii

Teodorovici a subliniat că de la 1 ian 2019 se va asigura creșterea veniturilor din sectorul bugetar potrivit legii salarizării bugetarilor.

Astfel, pensiile vor crește cu 15% începând cu 1 septembrie 2019. Voucherele de vacanță vor fi distribuite și în 2019. Majorarea a salariilor și în educație. 

Disciplină financiară 

Măsuri pentru disciplină financiară: ministrul de Finanțe poate aproba lunar limite pentru creditele de angajament. 

Companiile de stat: la nivelul unor companii se vor distribui și vira în 60 de zile sub formă de dividende 35% din sumele pentru investiții rămase necheltuite 

Plafon pentru prețul la gaze

Rearanjare a taxelor de viciu: se vor constitui la bugetul de stat, bugetul de stat alocă Sănătății, Culturii sumele fără a le reduce. Sumele nu se mai duc direct la ministere pentru că nu știa unde se duc

Stabilirea unui plafon pentru prețul la gaze naturale. Știm că din păcate comportamentul unor companii arată dispreț față de economia României. Limitare 68 lei megawatt ore până în 2022. Necesitatea a rezultat din comportamentul incorect al producătorilor de gaze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel