Eugen Teodorovici: Programul de guvernare al PNL are ambiguități

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici
Ministrul demis al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a criticat joi, la Oradea, programul de guvernare al liberalilor, afirmând că acesta conţine chestiuni generale, ambigue, cu unele măsuri care au fost deja rezolvate sau demarate de guvernul demis prin moţiune de cenzură, precum split TVA sau supraacciza la carburanţi.

"Am văzut astăzi programul de guvernare lansat. E destul de ambiguu, nu prea ai ce să culegi din el ca elemente concrete, numai generalităţi. Nu pot să ştiu exact, au spus că venituri nu taie, dar nu au spus dacă nu cumva le îngheaţă şi atunci probabil că vor mai fi ajustări semnificative pe pensii, salarii, bani de investiţii. Spuneau, la un moment dat, că vor să oprească noul proiect programul guvernamental început de noi pe dezvoltare şi investiţii. Uitându-mă pe programul lor de guvernare sunt foarte multe elemente care s-au şi rezolvat, sunt multe făcute de noi, acte normative, publicate în Monitorul Oficial. Adică sunt aspecte clare. Sunt unele care au trecut de Senat la vot şi cu votul liberalilor, în Comisia de buget-finanţe, cum ar fi split TVA-ul, pe care l-am văzut acolo trecut. De ce sunt trecute la măsuri, nu ştiu", a declarat ministrul, în conferinţă de presă.

Eugen Teodorovici a menţionat şi măsura privind eliminarea supraaccizei pentru carburanţi.

"Supraacciza la carburanţi. Eu am iniţiat această idee. Mi-aş dori foarte mult să o facă dânşii. Numai că trebuie să aibă în vedere o chestiune: să plafoneze preţul la pompă pe o anumită perioadă fixă. Practic, reduci supraacciza şi cu cât reduci supraacciza, cu atât plafonezi la pompă costul la carburant. Şi spui că pentru şase luni sau un an nu ai voie să creşti preţul la pompă, mai puţin în situaţiile în care pe piaţa internaţională există vreo fluctuaţie. Pentru ca piaţa să se aşeze", a spus el.

Program de guvernare PNL. Finanțe, planuri pe termen scurt

Teodorovici a mai declarat că ar fi curios să vadă primele trei măsuri ale viitorului ministrului de finanţe, despre care, fără a-i menţiona numele, a susţinut că are "o experienţă neplăcută în banca în care acesta lucrase".

"Aş vrea să le prezinte public. Că teorie am văzut multă, dezinformare am văzut foarte multă, minciună am văzut foarte multă. Nu ştiu dacă va fi până în final, pentru că Banca Naţională are totuşi reţineri ca o astfel de persoană să fie numită în funcţia de ministru de finanţe. Ştim foarte clar experienţa domniei-sale, neplăcută, în banca în care a lucrat. Şi, practic, din funcţia de ministru de finanţe, ai acces la nişte informaţii şi din zona bancară. Repet, mi-aş dori foarte mult să fie puşi oameni pe care să te poţi baza. Dincolo de politica din România, trebuie să vedem interesul acestei ţări. Şi m-aş bucura foarte mult ca persoana care vine pe acel fotoliu să continue măsurile bune, unde face altceva, să spună de ce face acel lucru, chestiuni asumate", a subliniat Eugen Teodorovici.

Întrebat care ar fi indicatorii pe care îi lasă în draftul proiectului legii de buget, ministrul a declarat că principalul indicator pe care România îl discută şi "la cafeaua de seară" este desigur deficitul bugetar (cash) de sub 3%.

"Comisia Europeană ne judecă după cel în sistem ESA. Sub 3%, undeva pe la 2,90 şi ceva, dacă nu mă înşel. Pentru anul viitor, sub 3%, asta este ceea ce noi am pregătit în proiectul de buget. Urma să fie definitivat de întreaga echipă de la Ministerul de Finanţe. Este propunerea mea de buget. Mai departe nu pot să garantez că noul guvern va merge pe aceeaşi zonă", a afirmat Teodorovici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...


pixel