Evoluția salariilor în pandemie. Cine a câștigat cel mai mult

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Salarii mai MARI cu 75%. Ce CONDIȚII trebuie îndeplinite
Salarii mai MARI cu 75%. Ce CONDIȚII trebuie îndeplinite
Conform datelor INS, anul acesta, în luna mai, salariile au fost mai mari cu 2.5% față de aceeași perioadă a anului trecut.  

Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 100,2% pentru luna mai 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce indicele câştigului salarial real a fost 99,9% pentru luna mai 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 214,0%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2020.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.188 lei, în luna mai 2020, cu 13 lei (-0,2%) mai mic decât în luna aprilie 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la valoarea de 3.179 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 3 lei (-0,1%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, respectiv 7.772 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.394 lei.

RECLĂDIM ROMÂNIA. Unele salarii vor fi suvenționate

"În luna mai 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2020 au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către mulţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mari faţă de medie, din unele activităţi economice", notează INS.

Datele oficiale arată că, în cazul câştigului salarial mediu net, cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat după cum urmează: cu 16,7% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu 16,2% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 14,9% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile precedente; între 6% şi 12% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de servicii anexe extracţiei; între 3,5% şi 5,5% în industria metalurgică, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea băuturilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de editare.

În acelaşi timp, creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici ca urmare a încetarii stării de urgenţă şi a introducerii unor măsuri de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

"Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, ca urmare a acordării de prime ocazionale; cu 15,2% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), respectiv cu 11,3% în fabricarea de mobilă, ca efect al reluării activităţii, dar şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie; între 4% şi 8% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, alte activităţi industriale n.c.a., activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), hoteluri şi restaurante", precizează sursa citată.

Totodată, în sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: în învăţământ (+5,4%), ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistenţă socială (+3,2%), ca urmare a continuării acordării stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv în administraţia publică (+1%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel