Execuția bugetară la trei luni.Tanczos Barna: Cresc investițiile, scad unele cheltuieli

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Tanczos Barna
Tanczos Barna
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a formulat câteva explicații într-o postare pe Facebook.

Execuția bugetară din primul trimestru al anului 2025 scoate în evidență presiunile generate de contextul economic intern și internațional, dar și primele semne ale eficienței măsurilor de echilibrare fiscală, potrivit ministrului Finanțelor, Tanczos Barna.

Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic din primul trimestru, dar și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar. Cresc investițiile și scad cheltuielile cu bunuri și servicii”, a transmis ministrul vineri, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Deficitul bugetar urcă la 2,28% din PIB

Conform datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor, deficitul bugetar a atins nivelul de 2,28% din PIB, echivalent cu 43,66 miliarde de lei, în perioada ianuarie-martie 2025. Acesta marchează o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când deficitul era de 2,04% din PIB (35,88 miliarde lei).

Veniturile totale ale statului s-au ridicat la 141,32 miliarde lei, înregistrând o creștere anuală de 6,9%. Avansul a fost susținut de creșterea veniturilor curente, în special impozitul pe salarii și venit, contribuțiile sociale, accizele și veniturile nefiscale. Cu toate acestea, au existat scăderi notabile la încasările nete din TVA și la fondurile europene, cele din urmă afectând ușor ponderea veniturilor în PIB, care s-a ajustat negativ cu 0,12 puncte procentuale.

Încasările din colectarea TVA au ajuns la aproape 37 de miliarde de lei, iar investițiile au depășit pragul de 25 de miliarde de lei, în creștere cu peste 10% față de primul trimestru al anului trecut”, a mai precizat Tanczos Barna.

Creșteri salariale și de pensii, dar reducere la cheltuielile cu bunuri și servicii

Pe partea de cheltuieli, bugetul general consolidat a înregistrat plăți în valoare de 184,98 miliarde lei, cu 10,1% mai mult decât în primul trimestru al anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, acestea au crescut de la 9,55% la 9,67%.

Ministrul Finanțelor a subliniat că majorările salariale și de pensii implementate anul trecut se reflectă acum în nivelul ridicat al cheltuielilor, însă există o tendință pozitivă în reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii, atât la nivelul bugetului de stat, cât și în administrațiile locale.

Sunt rezultate și tendințe care trebuie continuate într-un ritm mult mai susținut. Pentru asta, avem nevoie, în primul rând, de stabilitate politică, dar și de un efort comun din partea tuturor instituțiilor statului. Reducerea cheltuielilor și încadrarea în limitele stabilite prin buget trebuie să fie prioritatea numărul unu în toate instituțiile de stat, fără abateri și compromisuri”, a transmis Tanczos Barna.

Cu un buget construit pe o estimare de creștere economică de 2,5% și o țintă de deficit de 7% din PIB pentru întreg anul, autoritățile sunt sub presiunea de a menține controlul cheltuielilor și de a maximiza colectarea veniturilor, într-un context economic provocator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii

pixel