Exemplu de urmat: Hotel spa, construit într-o fostă carieră! FOTO

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
În China, țară care continuă să uimească o lume întreagă cu construcțiile ei gradioase, au fost aproape finalizat un nou proiect interesant: nu departe de Shaghai, pe locul unei cariere de suprafață abandonată, de zece ani se lucrează la ridicarea unui hotel incredibil.

Cele mai adânci două etaje ale viitorului centru de odihnă, a cărui realizare a costat deja 225 milioane lire sterline, se află sub apă. Proiectul prevede, de asemenea, construirea unui pod de sticlă cu cascade și câteva unități sportive.

Ambițiosul proiect este aproape gata: după 10 ani de trudă, în 15 noiembrie, va fi deschis noul hotel de cinci stele. Clădirea de 18 etaje, situată în regiunea Songjiang, a fost ridicată în interiorul unei cariere adâncă de 88 de metri. Mare cât cinci terenuri de fotbal, vechea exploatare minieră se află la 35 de kilometri de Shanghai.

Reprezentanții administrației hotelului InterContinental Shanghai Wondereland a declarat că doritorii vor putea închiria o cameră imediat după inaugurare. Prețul pentru o noapte începe de la 371 de lire sterline.

În partea aflată sub apă se găsesc câteva camere de lux pentru oaspetți, un restaurant și un acvarium adânc de 10 metri. Vizitatorii vor putea admira peștii printr-un geam lat de 15 metri. Toate coridoarele și camerele din acest perimetru al hotelului sunt astfel organizate, încât îi conduc pe clienți spre un atrium luminat natural, cu vedere spre pereții stâncoși ai fostei cariere.

Hotelul dispune de infrastructura necesară pentru odihnă și întâlniri de afaceri, inclusiv o sală de conferințe cu 1000 de locuri. Cariera unde se află hotelului a fost deschisă în 1950. O jumătate de secol mai târziu, ea a fost abandonată.

Ideea proiectului aparține omului de afaceri din Shanghai Shimao Grup, Xu Rongmao. În 2006 el a descoperit această gaură uriașă care distorsionează peisajul înconjurător în timpul unei plimbări cu elicopeterul. Atunci s-a gândit că locul ar putea fi transformat în ceva util pentru oameni și societate.

Construcția a fost deja catalogată drept una dintre cele mai ecologie din China. Tehnologiile moderne permit folosirea energiei solare și geotermale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Freepik.com
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin

pixel