”O metodă ce nu presupune eforturi considerabile. Spre exemplu, ar putea fi vorba de crearea unui grupări de forțe capabil să distrugă Statele Unite prin declanșarea unor procese geofizice distructive pe teritoriul american. În acest scop este suficientă lansarea în zone de risc, precum perimetrul vulcanului Yellowstone, a unui număr de rachete și alte proiectile cu un calibru cumulat de câteva zeci de megatone de TNT”, a explicat doctorul în științe militare.
Într-un articol publicat într-o revistă de specialitate, Sivkov a precizat că purtătoare pentru aceste arme pot fi torpila cu propulsie nucleară Poseidon și racheta balistică intercontinentală grea Sarmat.
”Și nici nu este nevoie de foarte multe asemenea proiectile. Câteva zeci vor fi suficiente”, a adăugat expertul militar rus. În opinia lui, testarea și desfășurarea acestor arme ar putea fi răspunsul asimetric al Rusiei la retragerea Statelor Unite dind Tratatul privind armamentul strategic ofensiv, START-3.
Citește și Armă diabolică. Racheta care nu poate fi întrecută
Merită menționat că, în luna iulie, același Sivkov a avertizat că SUA dispune de forțe capabile să lanseze un atac care va paraliza, pur și simplu, Rusia. El a afirmat că americanii pot folosi, în acest scop, rachete de croazieră cu lansare de pe mare și din aer, precum și aviația strategică și tactică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Transformări rapide ale...
MADR plătește peste 263...
BVB, la început de şedinţă.
Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...
Salariaţii cu salariul de...
Întoarcerea lui Donald Trump la...
Un nou jucător atipic din Elveția surprinde piața...
Analistul economic Adrian...
ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.
Ministerul Finanţelor a...
Curs valutar – scădere pentru...
Noi liste cu dosare aprobate în...
Ziua de 22 decembrie este una...
Aurul a ajuns la o valoare...
Crizele locale din România au...
Firmele intră în 2026 cu...
Peste 2,5 milioane de...
Ce face diferența dintre o...
Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Japonia a făcut, luni, un pas...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...