Producţia internă a scăzut, importurile au explodat în 2025. Totul se va schimba în următorii ani, estimează specialiştii

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Minus la producţia internă, plus la importuri: evoluţia gazelor naturale în primele zece luni.

Producţia internă de gaze naturale utilizabile a României a totalizat 6,21 milioane tone echivalent petrol în primele zece luni ale anului 2025, cu 74.400 tep mai puţin decât în perioada similară din 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 1,2%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, importurile de gaze naturale s-au majorat consistent în intervalul ianuarie–octombrie 2025, avansând cu 65,2% faţă de primele zece luni din 2024, până la 2,563 milioane tep, respectiv un plus de circa 1,012 milioane tep. Estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP) indică o creştere graduală a producţiei interne în următorii ani, cu un ritm mediu anual de 1,7% până în 2027. Conform ultimei Prognoze a echilibrului energetic, producţia ar urma să ajungă la 7,79 milioane tep în 2025 (+1,5%), 7,907 milioane tep în 2026 (+1,5%) şi 8,176 milioane tep în 2027 (+3,4%).

În privinţa importurilor, autoritatea prognozează o tendinţă de reducere, corelată cu majorarea producţiei interne şi cu intrarea în exploatare a unor noi capacităţi. Scăderile estimate sunt de 7,6% în 2025, până la 2,211 milioane tep, de 2,7% în 2026, până la 2,150 milioane tep, şi de 6% în 2027, până la 2,022 milioane tep, în contextul menţinerii tranzitului către pieţe externe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabilitate / Foto: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private

pixel