ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Materialele au fost încărcate pe un site oficial al guvernului federal, descris de DoJ drept o „bibliotecă” de documente, care include dosare din instanță și probe strânse de procurorii federali în cadrul mai multor anchete penale și civile privind activitatea lui Epstein și a apropiaților săi.
Adjunctul procurorului general, Todd Blanche, a recunoscut public, într-o intervenție la Fox News, că Departamentul de Justiție nu va face publice toate materialele deținute „dintr-odată”. Potrivit acestuia, „câteva sute de mii” de documente au fost publicate vineri, urmând ca „alte câteva sute de mii” să fie făcute publice „în următoarele câteva săptămâni”. Blanche a explicat că unele informații sunt eliminate pentru a se asigura că „fiecare victimă este complet protejată”, relatează Financial TImes.
Publicarea vine în urma unei legi adoptate prin vot bipartizan în Congres, după luni în care lideri republicani au încercat să blocheze desecretizarea completă a dosarelor. Actul normativ, semnat de Donald Trump pe 19 noiembrie, îi oferea procurorului general Pam Bondi un termen de 30 de zile pentru a preda documentele, permițând însă reținerea celor care ar putea afecta anchete federale active sau ar ridica probleme de securitate națională. Ziua de vineri a fost termenul-limită.
Cu o zi înainte de publicarea documentelor de către DoJ, congresmeni democrați au făcut publice noi fotografii din arhiva proprietății lui Epstein, în care apar figuri proeminente precum Bill Gates și Sergey Brin.
Citește și: Tensiuni politice majore în SUA înainte de publicarea documentelor Epstein
În paralel, Comisia pentru Supraveghere a Camerei Reprezentanților desfășoară o anchetă separată față de cea a Departamentului de Justiție. Această investigație a amplificat presiunea politică asupra Casei Albe.
Cu puțin timp înainte de publicarea documentelor, Donald Trump a evitat să comenteze subiectul și a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor la un eveniment organizat la Casa Albă, afirmând: „Nu vreau să murdăresc momentul punând întrebări, chiar și întrebări foarte corecte, la care mi-ar plăcea să răspund. Cred că trebuie să ne oprim aici”.
Trump și lideri republicani au încercat în ultimele luni să direcționeze atenția publică asupra legăturilor lui Epstein cu personalități democrate, precum Bill Clinton, Lawrence Summers sau Reid Hoffman. În același timp, persistă întrebările privind relația lui Trump cu Epstein, cei doi recunoscând că au fost prieteni în urmă cu mai bine de două decenii. Trump a declarat constant că relația s-a încheiat cu mult timp înainte de declanșarea investigațiilor și a negat ferm orice implicare în activitățile ilegale ale acestuia.
Ancheta Congresului a scos la iveală, luna trecută, peste 20.000 de documente noi din arhiva lui Epstein, inclusiv un e-mail din 2011 în care acesta afirma că Trump „era câinele care nu a lătrat” și că „a petrecut ore întregi la casa mea” alături de o femeie identificată ulterior drept victimă a traficului sexual. De asemenea, fotografii nedatate publicate recent de democrați îl arată pe Trump în compania lui Epstein. Președintele a minimalizat relevanța imaginilor, susținând că „sunt sute și sute de oameni care au fotografii cu el”, în timp ce Casa Albă a acuzat opoziția de „selectarea tendențioasă” a materialelor pentru a crea „o narațiune falsă”.
Autoritățile au subliniat că apariția unor persoane publice în documente sau fotografii nu implică automat vreo vină penală. Niciuna dintre imaginile sau documentele recente nu conține acuzații directe de fapte ilegale împotriva persoanelor menționate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Departamentul de Justiție al...
Guvernul a pus în dezbatere un...
Trecerea de la vechiul sistem...
Firma cu un singur angajat și...
Profesorul universitar Mircea...
Liderii Uniunii Europene au...
Tarifele reglementate...
Guvernul a decis soarta fibrei...
Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...
Proiectul drumului de mare...
Adoptarea unui contingent de...
Diaspora continuă să rămână un...
UMB montează ultimele elemente...
Analistul economic Adrian...
Elena Cristian, analist DC...
Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...
Spania rămâne pe primul loc, în timp ce familiile se...
Programul magazinelor LIDL de Crăciun şi Revelion.
România rămâne una dintre...
Viorica Dăncilă, fost...