Florin Jianu (IMM România): Pachetul de relansare economică, impact limitat asupra firmelor mici şi mijlocii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Florin Jianu
Florin Jianu
Pachetul de relansare economică anunțat de Guvern riscă să aibă un efect marginal asupra întreprinderilor mici și mijlocii, avertizează președintele IMM România, Florin Jianu.

Pachetul de relansare economică propus de Guvern va avea un impact redus asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, a declarat vineri preşedintele IMM România, Florin Jianu, care a subliniat necesitatea adoptării unor măsuri de simplificare şi debirocratizare.

Declaraţiile au fost făcute la Palatul Victoria, în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, unde au fost analizate măsurile incluse în pachetul guvernamental de relansare economică.

"Din perspectiva IMM România, a fost o discuţie utilă. E bine că vorbim de relansare economică. E cam mult spus şi cam puternic folosit acest termen de 'relansare economică' în momentul în care pui pentru mediul de afaceri - mă refer la IMM-uri, care contribuie cu peste 50% din PIB - în programe 0,01% din PIB. Adică 2,2 miliarde de euro cumulat, raportat la un PIB de 375 de miliarde. Dar, semnalul este bun, se discută de relansare economică", a explicat Florin Jianu.

Impact limitat

În opinia sa, impactul programului de relansare economică este unul "limitat", deoarece măsurile nu vor afecta zeci de mii de IMM-uri, ci doar 200 - 300. "Noi am făcut un calcul şi am văzut că pentru microîntreprinderi, respectiv pentru IMM-uri, dacă se ating 200 - 300 de IMM-uri, din programele prezentate astăzi de către Ministerul de Finanţe", a precizat el.

Florin Jianu a menţionat că şi-ar fi dorit ca pachetul să includă şi alte măsuri care nu au impact bugetar. El a adăugat că au fost preluate câteva propuneri făcute de IMM România, inclusiv extinderea de la 30 la 90 de zile a termenului în care o microîntreprindere trebuie să angajeze un salariat.

"Mediul de afaceri are nevoie de impact, de numere mari, de zeci de mii de IMM-uri impactate, aşa cum a fost programul IMM Invest. Am văzut astăzi o susţinere pentru Banca de Investiţii şi Dezvoltare, spre exemplu. I-am menţionat ministrului de Finanţe faptul că uităm de Fondul de Garantare pentru IMM-uri pe care noi îl avem", a explicat Jianu.

Preşedintele IMM România a pledat pentru măsuri de debirocratizare, care "nu costă nimic", dar "simplifică viaţa" companiilor şi a cetăţenilor.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel