1,8 milioane de români, pe lista neagră. Legea prevede amenzi de 4.000 de lei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Costă, dar e mai normal așa
Costă, dar e mai normal așa
La început, un val de furie și de panică s-a răspândit prin satele României. Chiar așa, amenzi de 4000 de lei? Un pericol care amenința 1,8 miloane de români. Pentru ce? Pentru că nu și-au mutat toaleta din fundul curții în casă. Contactat, ulterior, de presă, ministrul Dezoltării, a încercat să calmeze lucrurile. 

Într-adevăr, există o lege, mai veche, care permite autorităților să aplice amenzi usturătoare familiilor care încă mai au toaleta în curte și care ar urma să se aplice acum. În orice caz, așa au dat de înțeles mai mulți primari, potrivit cărora Guvernul ar fi dat o circulară care-i obligă pe locuitorii satelor să se adapteze cerințelor europene. Cu alte cuvinte, să se racordeze la sistemul de canalizare și alimentare cu apă.

Potrivit datelor statistice, din cei 3,6 milioane de români care locuiesc în localitățile dotate cu astfel de sisteme de canalizare, aproape o jumătate nu s-au racordat. Cei mai mulți spun că nu au avut bani nici pentru a se lega la rețeaua de apă, nici pentru a-și amenaja o baie în casă. Costurile sunt mari, de la câteva mii de lei în sus, sume pe care nu toți și le pot permite.

Cine ar putea suporta costurile

Contactat, în acest context, de postul de televiziune Antena3, ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a venit cu unele precizări legate de problema desființării toaletelor din curților oamenilor, subliniind că nu vor fi date amenzi usturătoare celor care nu se vor conforma cerinţelor.

Citește și Top investiţii în bătaie de joc

'Nu interzicem toaletele din fundul curţii. Nu am dat un ordin în luna decembrie, ci pur şi simplu am transmis o circulare tuturor primăriilor şi tuturor unităţilor administrativ teritoriale, tocmai pentru a face o situaţie exactă, mai ales în localităţile unde s-au făcut investiţii de apă şi canalizare şi încă nu s-au finalizat branşamentele”, a spus oficialul. ”Vreau să fac o precizare foarte importantă, tocmai pentru protecţia persoanelor defavorizate, legea 241 permite autorităţilor locale să suporte costurile pentru categoriile defavorizate branşamentul la apă şi canalizare”, a menționat el, făcând apel la primari să își prioritizeze investițiile și să elaboreze proiecte de finanțare din fonduri europene pornind de la necesitățile urgente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ispectori ai ANAF și Vamei
Oameni pe stradă
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Adrian Negrescu
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

pixel