Feriți-vă de clientul misterios! Noua lege a turismului nu iartă pe nimeni

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Nici nu știi cine bate la ușă
Nici nu știi cine bate la ușă
Persoanele care închiriază prin platforme precum AirBnB sau Booking.com vor fi obligați să se înregistreze la autoritățile locale și să obțină certificate ca operatori de turism. În caz contrar, riscă amenzi uriașe, subliniază proiectul viitoarei legi a turismului, aflată în dezbaterea Senatului.

Conform documentului, amenzile se vor situa între 20.800 și 31.200 de lei. "(...) este interzisă desfășurarea activităților specifice și prestarea serviciilor turistice fără autorizațiile emise în conformitate cu prevederile legale în vigoare", prevede proiectul, care consideră cazare turistică orice închiriere/subînchiriere a unui spațiu dintr-un imobil neclasificat, pentru înnoptare, către turist, pe o perioadă mai mică de o lună calendaristică. Practic, viitoarea lege îi vizează în mod direct și pe cei care închiriază prin platforme precum AirBnB sau Booking.com.

Proiectul stabilește și alte obligații specifice pentru persoanele fizice: să transmită informațiile solicitate către autorități (dacă nu, vor risca amenzi la fel de mari ca pentru neînregistrarea la autoritățile locale) sau să dețină o adresă de e-mail și un număr de telefon în permanență active (distribuite autorităților din turism la nivel central și local), riscând, altfel, amenzi între 2.080 și 4.160 de lei. Totuși, amploarea amenzilor scade la jumătate, în cazul în care contravenientul se grăbește să le achite în 15 zile.

Ca idee, proiectul prevede că autoritățile din turism vor putea face controale și sub acoperire, de tipul "clientul misterios", ceea ce înseamnă că există șanse ca cei fără autorizațiile necesare să fie depistați fără să știe de organele de control.

Citește și Vouchere de vacanță. Va apărea o nouă variantă

Proiectul legii turismului nu a fost votat miercuri la Senat, iar duminică se împlinește termenul de adoptare tacită. Prin urmare, va fi considerat adoptat tacit și va merge la Camera Deputaților, care va avea ultimul cuvânt asupra formei viitoarei legi a turismului din România. După ce apare în Monitorul Oficial, ceea ce ar putea să se întâmple anul acesta, legea va intra în vigoare în 180 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Freepik.com
Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Muncitori
Tichete de valoare
Bani
Cumparaturi online. Foto: Pexels.com
Bani
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

pixel