Fermierii au la dispoziție un ghid privind efectele schimbărilor climatice

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Fermierii au la dispoziție un ghid gratuit
Fermierii au la dispoziție un ghid gratuit
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pune la dispoziţia fermierilor un Ghid de bune practici agricole privind efectele schimbărilor climatice, pentru a face faţă provocărilor în contextul intensificării fenomenului de secetă severă.

"Schimbările climatice sunt o realitate, nu o ficţiune şi de aceea trebuie să folosim toate mijloacele de care dispunem în aşa fel încât nivelul producţiilor şi valorificarea superioară a acestora să influenţeze pozitiv sectorul economic al României. Trebuie să fim cumpătaţi cu resursele pe care le avem pentru a putea depăşi cu bine greutăţile momentului", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Acesta a precizat că seceta este un fenomen care persistă şi nu poate fi stâpânit doar cu apă, ci şi cu tehnologii care implică lucrări corespunzătoare ale solului, precum şi cultivarea unor soiuri rezistente la secetă. Ministrul îşi doreşte ca prin acest ghid de bune practici, fermierii, mai ales cei tineri, să aibă un comportament conservativ şi să utilizeze raţional apa din sol.

Potrivit unui comunicat al MADR, remis miercuri AGERPRES, elaborarea ghidului a venit ca răspuns la provocările cu care se confruntă fermierii în contextul intensificării frecvenţei fenomenului de secetă severă ce afectează tot mai mult sectorul agricol românesc. Seceta este un fenomen extrem cu efecte multiple, pe diverse planuri, cum ar fi producţia agricolă şi, implicit, securitatea alimentară, cea energetică, dar şi transporturile fluviale ca urmare a modificărilor hidrologice semnificative, cu impact direct asupra distribuţiei resurselor de apă subterane şi de suprafaţă.

În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"(ASAS) caută soluţii de prevenire şi atenuare a efectelor negative ale secetei, demers care începe cu prezentul ghid în care se regăsesc recomandări pentru îmbunătăţirea practicilor agronomice în condiţii de secetă.

Ghidul a fost realizat de către o echipă formată din specialişti ai MADR şi ai ASAS, coordonată de secretarul de stat Dragoş-Costin Telehuz, la iniţiativa ministrului Petre Daea.

Ghidul poate fi consultat accesând următorul link: https://www.madr.ro/ghid-de-bune-practici-agricole.html.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel