Fiori pentru turnători. CNSAS primeşte de la SRI milioane de documente şi înregistrări ale fostei Securităţi

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Foto: Pexels
Foto: Pexels
CNSAS anunţă că va primi de la SRI milioane de documente şi înregistrări din dosarele fostei Securităţi comuniste.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anunţă reluarea procedurilor de declasificare şi transfer al dosarelor create de fosta Securitate, urmând ca SRI să-i predea aproximativ 2.900.000 de înregistrări, 49.000 de dosare de cadre pe suport hârtie, precum şi 6.000.000 de fişe.

Potrivit unui comunicat al CNSAS transmis miercuri AGERPRES, în perioada imediat următoare, vor fi predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii 3.502 dosare cu peste 10.000 de volume din Fondurile Informativ, Reţea, Documentar, Penal, Neoperativ, Bibliotecă şi 0110, pe suport hârtie.

De asemenea, vor fi transferate 3.184 de role de film şi 7.562 de jachete pe microfilm, pe care sunt arhivate 184.111 dosare din Fondurile Informativ, Reţea, 0110, Documentar şi Penal, precum şi şase role cu fotografii şi documente din Fondul Penal şi 30 de benzi de magnetofon.

De asemenea, Serviciul Român de Informaţii va preda, în format electronic, date din evidenţa Centrului de Informatică şi Documentare (CID), însumând aproximativ 2.900.000 de înregistrări, precum şi un număr de 49.000 de dosare de cadre pe suport hârtie, însumând circa 1.200 metri liniari de arhivă.

Ulterior, vor fi predate circa 6.000.000 de fişe din Cartoteca Generală Documentară.

Această preluare de material arhivistic reprezintă rezultatul dialogurilor instituţionale permanente dintre Colegiul CNSAS şi Serviciul Român de Informaţii şi determinării conducerii ambelor instituţii de a duce la bun sfârşit acest proces, se arată în comunicat.

Dosarele vor intra în arhiva CNSAS şi vor fi puse la dispoziţia publicului interesat de cunoaşterea istoriei României din perioada comunistă, potrivit Agerpres. 

 

Citeşte şi: Eduard Hellvig - SRI: Atacurile cibernetice, spionajul și fenomenul fake-news s-au intensificat

 

Atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului „fake news" s-au intensificat în ultima perioadă, le-a spus marți directorul SRI, Eduard Hellvig, parlamentarilor, cărora le-a prezentat o analiză de securitate în contextul situației tensionate din Ucraina.

„Eduard Hellvig a prezentat, la solicitarea Comisiei, o analiză de securitate din perspectiva atribuțiilor legale ale SRI și în contextul situației tensionate din Ucraina. În cadrul ședinței, Directorul SRI a evidențiat faptul că atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului „fake news" s-au intensificat în ultima perioadă, dat fiind contextul regional”, transmite SRI într-un comunicat de presă.

Hellvig a prezentat membrilor Comisiei Parlamentare de Control și o analiză privind riscurile de securitate la care ar putea fi expusă România în perioada următoare în funcție de factorii externi, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel