Dumitru Nancu (FNGCIMM): 9 din 10 firme care au accesat IMM Invest au înregistrat creșteri ale cifrei de afaceri

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM
Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM
EXCLUSIV
Joi a fost prezent în studioul DCNews directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancu. În deschiderea emisiunii ”Totul despre bani” el a vorbit despre succesele pe care instituția pe care o conduce le-a avut după perioada pandemiei COVID. 

Mai întâi, Dumitru Nancu a subliniat faptul că profitul FNGCIMM a explodat:

”La jumătatea anului, pe indicatorii financiari, Fondul Național de Garantare a avut cel mai mare profit din istoria sa de 22 de ani. La 31 decembrie 2023 am avut un profit de 235 milioane lei, de 4 ori mai mare decât profitul din 2019, ceea ce arată faptul că până în 2019, dacă Fondul Național de Garantare era cunoscut doar prin Programul Prima Casă. De la mandatul meu din 2020 am mai introdus 18 programe noi și, indubitabil, cel mai sustenabil instrument financiar rămâne IMM Invest care s-a închis la 30 iunie anul acesta.

Ca să facem o analiză a activității fondului, de la înființarea acestuia au fost acordate 500.00 de garanții și doar în perioada 2020-2024 au fost acordate 50% din aceste garanții. Trebuie să vedem un alt indicator de performanță al oricărei societăți comerciale este cifra de afaceri. În anul 2019, când a fost creștere economică, fondul a avut o cifră de afaceri de 141 milioane lei iar noi am închis anul cu 326 milioane lei, deci cifra de afaceri s-a triplat.”

Perioada pandemiei COVID și ulterior efectele negative ale războiului din țara vecină au reprezentat un impas pe plan economic. FNGCIMM a adus un aport subtanțial pentru redresarea acestei situații la nivel național, în special prin programe precum IMM Invest. 

”În primul an de Covid IMM Invest venea cu o facilitate, 8 luni de zile era scutit de plata dobânzilor și accesoriilor iar garanția statului era 80%. După care am venit cu al doilea program, IMM Invest Plus care a fost elaborat în urma agresiunii Rusiei asupra Ucraine pe cadrul temporar de schemă de ajutor de stat iar aici România, în anul 2022, IMM Invest cu cele 4 subcomponente au avut cel mai mare buget la nivelul Uniunii Europene, de 4,2 miliarde lei”, afirmă directorul general al FNGCIMM.

Directorul general al FNGCIMM a mai vorbit și despre efectele pozitive pe care le-a realizat instituția prin sprijinul mediului privat în acest an.

”Important este să vedem impactul bugetar pe care aceste instrumente fiscale le au în economie. Noi am făcut acest impact fiscal în fiecare an, dacă s-a închis la 30 iunie, vom avea o situație clară undeva la sfârșitul anului. Până în prezent (anul acesta – n.r.) s-au acordat un număr de 93.000 de garanții către întreprinderile mici și mijlocii din România. Este cel mai mare program de care au beneficiat peste 15% din mediul activ de afaceri din țară. Un alt lucru pozitiv este faptul că 9 din 10 firme care au accesat IMM Invest cu cele 3-4 componente au realizat creștere ale cifrei de afaceri. 80% și-au mărit numărul de angajați și 75% dintre ele și-au crescut profitul. Este clar că acest instrument financiar trebuie continuat.

Un alt amănunt este valoarea mare a creditelor acordate, este vorba despre 70% miliarde lei, bani privați, prin cele 21 de instituții financiar-bancare și pe această cale le mulțumesc pentru că au fost alături de mediul de afaceri din România, 2020-2024. Bineînțeles și garanția Fonului Național de Garantare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii care ajunge undeva la 54 miliarde lei.”

VIDEO:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel