Fondul Român de Contragarantare: Creștere de 33% a garanțiilor acordate în 2024 față de anul trecut

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Fondul Român de Contragarantare a acordat 6.400 de garanţii în valoare de 1,4 miliarde de lei în primele 11 luni din 2024, în condiţiile în care la 31 decembrie 2023 numărul acestora a depăşit cu puţin 4.800, potrivit datelor oferite de Fond la solicitarea AGERPRES.

"Numărul garanţiilor acordate de Fondul Român de Contragarantare (FRC) de la începutul anului 2024 şi până la data de 30 noiembrie 2024, atât pentru mediul de afaceri (sectorul antreprenorial/IMM), cât şi pentru beneficiari individuali este de aproximativ 6.400. În comparaţie cu anul trecut, când numărul acestora la 31 decembrie 2023 a depăşit cu puţin numărul de 4.800, rezultă o creştere de 33%, în condiţiile în care anul curent nu este finalizat, iar rezultatele pe beneficiari persoane fizice nu sunt încheiate. Valoarea totală a garanţiilor acordate de FRC de la începutul anului 2024 şi până la data de 30 noiembrie 2024 - cu o lună înainte de închiderea anului şi a celor două programe pentru beneficiari individuali - pe cele 4 programe derulate este de peste 1,4 miliarde lei. Pe de altă parte, în anul 2023 s-au acordat garanţii în valoare totală de aproximativ 1,6 miliarde lei", au declarat reprezentanţii FRC.

De asemenea, până în prezent, pe segmentul IMM, s-a înregistrat o singură plată aferentă anului 2023 în valoare de sub 65.000 lei, iar două solicitări de plată aferente anului în curs se află în procesare, valoarea cumulată a acestora fiind de aproximativ 4 milioane lei. Solicitările de executare a garanţiilor sunt pentru companii care activează în domeniul construcţiilor.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte segmentul de beneficiari persoane fizice, în programele guvernamentale de finanţare cu garanţii de stat nu au fost înregistrate plăţi, rata de default pentru astfel de împrumuturi fiind zero.

Conform Fondului, plata, în sensul prevederilor programelor guvernamentale de finanţare cu garanţii de stat, reprezintă executarea de către bănci a contractului de garantare semnat de FRC-Beneficiar-Bancă. Garanţia este un angajament expres, irevocabil şi necondiţionat prin care FRC preia - în numele şi contul statului - o parte din riscul aferent unui împrumut acordat de o instituţie de credit unui beneficiar eligibil în cadrul unui program guvernamental.

"FRC estimează că va închide anul în curs cu un rezultat pozitiv şi că va înregistra un nivel de realizare foarte bun al principalilor indicatori financiari cuprinşi în programul de activitate pe care se bazează bugetul anului 2024. Echipa noastră de specialişti a evaluat fiecare solicitare de acordare a garanţiei de stat, iar în cazul segmentului antreprenorial/ IMM, a aplicat consecvent principiile şi standardele unei analize de risc performante, astfel încât FRC să ducă la îndeplinire cu rigurozitate mandatul de garant în numele şi contul statului acordat de Ministerul Finanţelor. Rezultatele de până acum confirmă fără tăgadă acest lucru", susţin reprezentanţii FRC.

Fondul Român de Contragaratare SA (FRC) este o instituţie financiară specializată, având corespondenţă în practici recunoscute la nivel European, promovate prin AECM - Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare şi Contragarantare. Activitatea sa este orientată, în principal, spre susţinerea sectorului antreprenorial/ IMM din România, societatea având ca parteneri atât fondurile de garantare, cât şi instituţiile financiar-bancare. De asemenea, FRC are rolul de agent al statului în programe guvernamentale de creditare derulate de ministerele responsabile şi în care acordă garanţii în numele şi contul statului beneficiarilor individuali şi IMM-urilor, după caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Datoria guvernamentală a depăşit 56% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală)...

Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Italia / sursa: Freepik.com / @frimufilms
Apple / sursa foto: Flickr.com
Freepik.com
Freepik.com

O cantitate enormă de zahăr urmează să fie aruncată pe piaţă

Recoltă record de trestie de zahăr în India: fermierii...

Euro-dolar / FOTO: Freepik
Navă cargo / Foto: Freepik

Exporturile Chinei către Statele Unite s-au prăbuşit

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puţin...

Evaluare / FOTO: Freepik
Banca Națională a României
Freepik.com
Donald Trump vorbește la telefon
Renault / FOTO: Unsplash

Renault va fabrica drone în Ucraina

Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a...

Mină de suprafață / Foto: Freepik
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat

pixel