Fondul Suveran al Norvegiei: Pierdere uriașă din cauza unei erori în Excel

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Lucrând în programul Excel / FOTO: Freepik
Lucrând în programul Excel / FOTO: Freepik
De fapt, totul se trage de la o virgulă pusă unde nu trebuia, dar care costă mult. 

Suma reprezintă aproape dublul pierderilor operaționale și accidentale cumulate înregistrate de Fondul Suveran al Norvegiei in 2010 până în 2020.

O singură virgulă pusă anapoda care costă scump Fondul Suveran al Norvegiei. Și ce dacă este una dintre cele mai mari instituții de acest gen de pe planetă, reprezentând 1,5% din capitalizarea bursieră a lumii! Cum se spune, suntem cu toți supuși greșeilor. Deci, nici Fondul Suveran al Norveghei u este imună la erori administrative. 

În februarie 2023, o greșeală s-a strecurat într-unul dintre tabelele Excel referitoare la calculul unui indice financiar. Eroarea a fost imediat corectată, dar paguba se produsese deja, astfel că s-au pierdut 92 de milioane de dolari (86 de milioane de euro), relatează Financial Times. În total, aceasta reprezintă aproape dublul pierderilor operaționale și accidentale cumulate suferite de fondul suveran norvegian din 2010 până în 2020.

„Este un bun exemplu despre modul în care chiar și micile inexactități operaționale pot avea consecințe colosale când gestionați unul dintre cele mai mari fonduri de capital din lume”, a comentat Norges Bank Investment Management. În realitate, aceste 92 de milioane de dolari par aproape nesemnificativi față de cele 1.500 de miliarde de dolari (1.400 de miliarde de euro) în active pe care le are fondul suveran, prezente în 9.000 de companii.

Iată de ce autorul erorii și superiorii săi au primit un email de la șeful Fondului, Nicolai Tangen, care a minimizat situația: „Aceste lucruri se întâmplă! Amândoi sunteți super profesioniști și contribuiți la succesul companiei. Nu lăsați ca acest lucru să vă strice weekendul. Mergem înainte și cu fruntea sus!”

Citește și Fondul suveran din Arabia Saudită a cheltuit anul trecut peste 31 miliarde $

Citește și Investiții de 10 miliarde de dolari în noul oraș din Arabia Saudită

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Boloja și Sorin Grindeanu / Foto: George Călin / Mălina Norocea / Inquam Photos
Judecător / Foto: Freepik
O femeie alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Carduri sociale
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Energie verde / Foto: Freepik
MIPE schimbă și simplifică obținerea banilor / Foto: Freepik
Abonament la internet
Temu / Foto: DCBusiness
Pașapoarte

Pașapoartele românești se schimbă radical din septembrie

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care schimbă atât...

ROBOR la trei luni crește
Sticle cu vin / Foto: Freepik
Oleoductul Drujba a fost închis
Ministerul Finanțelor
Banii din fondurile europene sunt puși la adăpost
Panou, Anghel Saligny / Foto: Tribuna
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel / Flickr
Bucharest City Tour”
Gaze naturale / Foto: Freepik
ANAF

Vacanţe la mare cu până la 60% mai ieftine. Află detalii

Cea de-a 47-a ediţie a programului "Litoralul pentru...

Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

Spotify scumpește abonamentele şi anunţă noi servicii

Spotify va majora prețurile pe măsură ce investește în...

Bani. Freepik.com
Rafinărie / FOTO: Freepik

pixel