Frații Dedeman lansează un fond de investiții

Autor: Mihai Paul
Data actualizării:
Data publicării:
Fond de investiții
Fond de investiții
Fraţii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii companiei Dedeman, lansează oficial un nou fond de private equity, Equiliant Capital, pentru a investi în firme mici şi mijlocii.

Dedeman este o companie evaluată la evaluată la circa 2 miliarde de euro și este singurul jucător român de pe piața de bricolaj.

Finanţarea va fi făcută integral de Pavăl Holding, companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români.

Fondul va fi condus de Laurenţiu Ciocîrlan, şef al departamentului de investiţitii al Raiffeisen şi cel care a coordonat printre cele mai mari listări de la bursa românească.

„Considerăm că este un moment potrivit pentru a ne adresa acestui segment de companii, care au prea puţine opţiuni de finanţare pentru dezvoltare, în ciuda faptului că reprezintă categoria cea mai dinamică şi promiţătoare din economia României“, spune Dragoş Pavăl, acţionar al Dedeman. El menţionează că acesta este primul fond de private equity cu capital românesc care „şi propune să sprijine firmele locale atât în consolidarea prezenţei pe piaţa din România cât şi în extinderea lor regională. Laurenţiu Ciocîrlan pleacă astfel după 15 ani de la Raiffeisen.

Citește și:Sumă record plasată de investitorii români în imobiliare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel