Franța schimbă politica energetică. Planul Parisului

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Franța are în plan să închidă două reactoare nucleare în anii 2025-2026, dar numai în cazul în care condițiile de piață sunt favorabile, iar până în 2035 are în vederea închiderea a unui număr cumulat de 14 reactoare, potrivit unui document guvernamental.

Franța, care este dependentă de energia produsă de centrale atomo-electrice, își propune să reducă ponderea energiei nucleare din generarea sa de energie electrică la 50% până în 2035, de la 75% în prezent.

Cele mai vechi două reactoare din Franța sunt cele de la centrala nucleară de la Fessenheim. Acestea sunt programate să oprească generarea în lunile februarie și iunie din acest an. Următoarele închideri erau așteptate anterior în 2027-2028.

„Dacă sunt îndeplinite anumite condiții referitoare la prețurile energiei electrice și la evoluția pieței europene a energiei electrice, închiderea a două reactoare suplimentare ar putea avea loc în 2025-2026”, se arată în documentul de consultare publică privind politica energetică.

Citește și Vârsta de pensionare. Cum e la alții. Care e diferența față de România

Documentul adaugă că decizia cu privire la închiderea anticipată va fi luată în 2023. Societatea de stat EDF, care operează 58 de reactoare, a propus guvernului francez să facă studii cu privire la închiderea unor perechi de reactoare la centralele sale din Blayais, Bugey, Chinon, Cruas, Dampierre, Gravelines şi Tricastinșapte ca parte din planurile de reducerii a ponderii energiei nucleare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțele au clarificat
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate

pixel