FT: Decalajul economic dintre Europa și SUA devine prăpastie! Și este de rău argur

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Europa pierde teren
Europa pierde teren
Financial Times a alcătuit o lungă listă a întârzierilor pe care Europa le înregistrează în raport cu aliatul ei american. O întârziere care trebuie recuperată, dacă Bătrânul Continent nu vrea să intre în declin.

La aproape cincisprezece ani de la criza de subprime, decalajul dintre economia Europei și cea a Statelor Unite nu a fost niciodată atât de mare. În orice caz, asta afirmă analistul de politică externă al cotidianului Financial Times, Gideon Rachman, într-un articol dur, dar realist, care pune accentul pe înapoierea în creștere a Europei.

Autorul abordează o relație „din ce în ce mai dezechilibrată” între cele două maluri ale Atlanticului. În 2008, economiile americană și europeană aveau o dimensiune comparabilă, chiar și cu un avans ușor pentru UE. În 2022, decalajul ajunsese la peste 5 trilioane de dolari, ”iar el crește”, subliniază jurnalistul.

Cauza? Companiile de tehnologie, în majoritate americane, explică Gideon Rachman, dar și o dependență semnificativă a Europei de industrii din afara continentului.

Înapoiere tehnologică

Dacă, pe târămânul tehnologiei, Statele Unite sunt de mult înaintea tuturor, China a știut cum să reacționeze, prin crearea de campioni naționali. Nu așa s-a întâmplat însă în Europa, ale cărei companii de prim rang au fost cumpărați de americani, precum Skype sau DeepMind, explică FT. În opinia lui Gideon Rachman, același lucru se va întâmpla, cu siguranță, și în cazul noilor veniți în sfera inteligenței artificiale. 

Poveste care se repetă pe palierul semiconductorilor, unde Europa este aproape absentă astăzi. Europa și Statele Unite sunt ambele în urmă în acest domeniu, dar „în Statele Unite ar trebui să fie puse în funcțiune 14 noi fabrici de semiconductori până în 2025, în condițiile în care Europa și Orientul Mijlociu vor avea doar 10, comparativ cu 43 de noi unități de producție în China și Taiwan”, enumeră autorul articolului. 

În plus, Europa suferă pentru că nu dispune de suficientă finanțare și stimulente pentru a repune pe picioare o industrie demnă de renumele său. Iar pe piața valutară, euro rămâne mai puțin puternic decât dolarul.

Bătrânul Continent este acum „aproape total dependent de piețele de capital americane”, explică pentru Financial Times președintele Deutsche Bank, Paul Achleitner. Investitorii europeni lipses, nu au fonduri. Pe segmentul materiilor prime, situația este și mai gravă. Statele Unite exploatează șist, petrol și gaze. Războiul din Ucraina a arătat limitele dependenței de hidrocarburile venite de departe pentru țările Uniunii.

Industria ”Lifestyle”

„Există cu adevărat domenii în care Europa este lider mondial? se întreabă jurnalistul de la FT. Da, industria „lifestyle”. Adică turism, lux și fotbal. Și aici se ridică însă un mare DAR! Pentru că în lumea sportului cu balonul rotund, tot mai multe echipe aparțin acum unor averi americane, din Orientul Mijlociu sau din Asia.

„Dominanța Europei în sectoarele legate de lifestyle arată că viața de pe Vechiul Continent este încă atractivă pentru mulți”, recunoaște Gideon Rachman. „Dar asta poate fi o parte a problemei. Pentru că a trăi bine nu este suficient pentru a consolida o economie capabilă să concureze cu restul lumii și să evite „un declin inexorabil”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Contabili / Foto: Freepik
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

pixel