Gala premiilor Oscar, la cea mai scăzută audiență din istorie. De ce

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Premiile OSCAR 2021. Lista câștigătorilor
Premiile OSCAR 2021. Lista câștigătorilor
Transmisiunea televizată a celei de-a 92-a gale de decernare a premiilor Oscar a înregistrat duminică seară cea mai scăzută audienţă din istoria sa, în cădere liberă faţă de anul trecut, fiind urmărită de doar 23,6 milioane de telespectatori din Statele Unite ai postului ABC, informează AFP.

În 2019, gala Oscarurilor, cele mai prestigioase premii cinematografice de la Hollywood, a atras în faţa micilor ecrane 29,6 milioane de telespectatori, după ce înregistrase un minim istoric de 26,5 milioane de telespectatori în anul precedent.

Ediţia din 2020 va rămâne însă în istorie pentru victoria repurtată la categoria "cel mai bun film" de pelicula sud-coreeană "Parasite", primul lungmetraj turnat într-o limbă străină (alta decât engleza) care a câştigat trofeul decernat în cadrul acestei categorii regină a galelor Oscar. Însă criticii sunt de părere că gala din 2020, ce a avut o durată de peste trei ore şi jumătate, a fost lentă şi cu sincope şi că nu va rămâne în memoria publicului.

Pentru al doilea an consecutiv, organizatorii au decis să renunţe la un prezentator principal, sperând să reediteze astfel succesul din 2019, însă prestaţiile vedetelor care au urcat pe scenă pentru a spune glume şi a deschide plicurile cu numele câştigătorilor au fost în mare parte dezamăgitoare.

Vedetele care au venit cu mamele la decernarea premiilor Oscar

Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho "a reuşit să evite ca gala 2020 să se numere printre cele mai proaste din istoria Oscarurilor", au scris jurnaliştii de la site-ul IndieWire. "Multe dintre lucrurile propuse pentru gala Oscar 2020 pur şi simplu nu au funcţionat", au adăugat ei.

În ceea ce priveşte prestaţiile muzicale, între Randy Newman şi Elton John, "au semănat cu toate galele Oscar pe care aţi putut să le vedeţi pe parcursul ultimelor două sau trei decenii", au deplâns jurnaliştii de la The Washington Post.

Audienţa galei Oscar, care depăşea 43 de milioane de telespectatori în 2014, nu a încetat să se prăbuşească în ultimii ani în Statele Unite, la fel ca toate celelalte ceremonii de decernare a unor premii importante (Golden Globes, Grammy Awards etc.).

Selecţia Oscarurilor din acest a fost aspru criticată, mulţi reproşând absenţa diversităţii etnice şi culturale din rândul artiştilor nominalizaţi, dar şi absenţa femeilor din categoria "cel mai bun regizor". Anumiţi internauţi au lansat pe reţelele de socializare apeluri la boicotarea galei.

Cu toate acestea, dintre trofeele atribuite la ediţia 2020, o treime au fost câştigate de femei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik

Bursa de Valori Bucureşti a închis săptămâna pe roşu

BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a...

Baterii / Foto: Freepik
ANAF
Schimb valutar / Foto: Pexels
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Hidroelectrica
La benzinărie
Ionuț Moșteanu
Marian Vanghelie

Marian Vanghelie, executat silit de ANAF

ANAF a declanșat procedura de executare silită împotriva...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR
Lingouri de aur

Azi se hotărăște soarta pensiilor magistraților

Ședință extraordinară de guvern vineri pentru proiectul...

Rezervoare de petrol

China a ieșit la cumpărături și barilul respiră din nou

Rafinăriile independente ale Chinei – cunoscutele...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Cloudflare / Foto: DCBusiness
TVA / Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Șofer / sursa: Freepik.com
AI. Foto: Freepik.com
Funcționari / Foto: Arhiva DCBusiness

Șoc în administrație. ANAF taie banii primăriilor

ANAF taie banii primăriilor care încalcă legea. Bugetele...

Foto: Pexels.com
Dolari și aur / Foto: Freepik
Veniți pentru ce venituri trebuie completată declarația unică
Pensionari în parc / Foto: Freepik

pixel