Adrian Negrescu: Zece argumente pentru care România poate privi cu optimism spre 2026
Analistul economic Adrian...
La o ultimă ședință de lucru, directorul financiar al gigantului rus, Alexander Ivannikov, a declarat că prognoza întreprinderii prevede o creștere a exporturilor anuale către Europa cu 6 miliarde de metri cubi, până la 183 miliarde. Practic, sunt aceleași cifre pe care Gazprom le-a anunțat și în luna mai: 175-183 miliarde metri cubi.
Într-un comentariu pe această temă, Vasili Tanurkov, directorul grupului de rating corporativ ACRA, a arătat că Gazprom a produs 260,8 miliarde de metri cubi de gaz în șase luni, din care 99,9 miliarde au fost destinate Europei. Astfel, livrările în a doua jumătate a anului vor fi mai mici decât în prima. Potrivit acestuia, o astfel de reducere efectivă nu va face decât să stimuleze creșterea deja recordă a prețurilor la gaz.
La rândul său, consultantul Vygon Consulting, Ivan Timonin, a menționat că până la sfârșitul anului, cererea de gaze în Uniunea Europeană va crește cu 30 de miliarde de metri cubi față de 2020. În opinia sa, vânzările Gazprom vor atinge limita superioară a prognozei sale, respectiv de 185 miliarde de metri cubi. În timp ce analistul Raiffeisenbank Andrei Polishchuk crede că, până la urmă, se va ajunge la 190 miliarde.
Citește și Prețul la gaze în Europa a depășit 590 dolari/1000 metri cubi
Cu toate acestea, experții nu se așteaptă ca prețurile să scadă în Europa. Rata de ocupare a depozitelor subterane este de 66%, un nivel care nu s-a mai înregistrat până acum. Anul trecut, acest indice a fost de 91,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Analistul economic Adrian...
ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.
Ministerul Finanţelor a...
Curs valutar – scădere pentru...
Ziua de 22 decembrie este una...
Aurul a ajuns la o valoare...
A doua emisiune de obligaţiuni...
Crizele locale din România au...
Firmele intră în 2026 cu...
Peste 2,5 milioane de...
Ce face diferența dintre o...
Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Japonia a făcut, luni, un pas...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...
Autoritățile din județul Argeș...
Dobânzile ar urma să intre pe o...
Mai multe fotografii din setul...
Numărul pensionarilor din...
Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...
Pentru o mare parte din...
Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...
Statele Unite au prelungit până...