Germania se îndreaptă spre o recesiune la iarnă din cauza crizei energetice

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
 Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Unul din principalele institute de analize economice din Germania precum şi Banca Centrală a Germaniei au avertizat că prima economie a Europei se pregăteşte să intre în recesiune în iarna care va veni, ca urmare a impactului semnificativ al crizei energetice asupra gospodăriilor şi companiilor, transmite AFP.

În prognozele sale de toamnă, publicate luni, Institutul IFO a anunţat că se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al Germaniei să înregistreze un avans de 1,6% pe ansamblul acestui an, urmat de o contracţie de 0,3% anul următor. IFO, unul din cele mai influente institute de analize din Germania, este primul care prevede o contracţie a PIB-ului primei economii europene în 2023. IFO mizează pe o recesiune tehnică în primul trimestru din 2023, cu o scădere de 0,4% a PIB, după un recul de 0,2% în ultimul trimestru al acestui an.

"Reducerea livrărilor de gaze din Rusia pe parcursul verii şi majorările drastice de preţuri pe care le-au declanşat fac ravagii asupra revenirii economice după coronavirus", a declarat directorul de prognoze de la IFO, Timo Wollmershäuser. "Nu ne aşteptăm să revenim la normal până în 2024, cu o creştere economică de 1,8% şi o inflaţie de 2,5%", a adăugat Wollmershäuser.

Anterior, guvernatorul Bundesbank, Joachim Nagel, a oferit un pronostic similar, apreciind drept "posibilă" o intrare în recesiune la finalul acestui an şi începutul lui 2023. "Există o serie de elemente care indică în direcţia acestui scenariu", a declarat Joachim Nagel pentru postul public de radio.

În ceea ce priveşte inflaţia medie, aceasta ar urma să urce până la 9,3% anul următor, după o creştere de 8,1% în 2022, potrivit IFO. La rândul său, Bundesbank prognozează un puseu al inflaţiei până la mai mult de 10% în ritm anual în decembrie, şi o inflaţie de peste 6% în 2023.

"Alunecăm spre o recesiune hibernală", a concluzionat Timo Wollmershäuser.

În ultimele luni, grupul rus Gazprom a redus drastic livrările de gaze spre Germania via gazoductul Nord Stream, pentru ca la începutul lunii septembrie să le oprească total, pe fondul tensiunilor între Moscova şi Uniunea Europeană cu privire la războiul din Ucraina.

În consecinţă, Germania, care depindea de Rusia pentru 55% din necesarul de gaze înainte de război, a fost nevoită să se îndrepte spre alţi furnizori, la preţuri mai mari.

Aceste tensiuni au dus la explozia preţurilor la gaze naturale şi electricitate în Germania, care erau deja la un nivel ridicat pe fondul revenirii din pandemia de coronavirus. Iar această tendinţă ar urma să continue. "Furnizorii de energie vor ajusta sensibil preţurile la electricitate şi gaze, în special la începutul lui 2023", estimează IFO.

Clemens Fuest, directorul IFO, a declarat luni pentru cotidianul Tagesspiegel că preţurile la energie vor scădea pe termen lung pentru că Rusia îşi va vinde gazele şi petrolul spre alte ţări. La rândul lor, aceste ţări vor cumpăra mai puţine gaze din alte surse, care pe cale de consecinţă se vor îndrepta spre Europa, a apreciat Clemens Fuest.

Companiile, mai puţin protejate decât gospodăriile, au tras şi ele un semnal de alarmă şi cer noi ajutoare. Guvernul german a adoptat la începutul lunii septembrie un al treilea plan de măsuri pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizaţi, însă acesta ar putea să nu compenseze pierderea preconizată a puterii de cumpărare, estimează IFO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel