Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au anunţat joi liderii federaţiilor sindicale, după consultările de la Guvern.
Înaintea întrevederii, premierul Ciucă își exprimaseră convingerea că, ”în urma acestor două săptămâni, aproape două săptămâni în care ne-am întâlnit cu liderii de sindicat, cu reprezentanţii părinţilor, cu reprezentanţii copiilor, am înţeles cu toţii că avem nevoie să recunoaştem rolul esenţial al educaţiei şi cred că ceea ce este cel mai important este să recunoaştem că suntem datori pentru a asigura viitorul copiilor noştri. De aceea, am exprimat şi exprimăm în continuare disponibilitatea şi deschiderea pentru dialog pentru că doar prin dialog putem să găsim soluţii pentru toate aceste probleme cu care ne confruntăm astăzi", a spus Ciucă.
Premierul a spus, totodată, că știe că ”fără şcoală dezvoltarea copiilor nu ar avea predictibilitate. De aceea, sunt convins că astăzi autorităţi, părinţi, dascăli suntem datori ca îndeosebi de ziua lor, de Ziua copilului, să facem în aşa fel încât să le recunoaştem dreptul la educaţie şi să facem în aşa fel încât să beneficieze de tot ceea ce înseamnă dreptul la şcoală".
Știre în curs de actualizare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...