Guvernul face spital regional de 500 de milioane de euro la Cluj

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
O investitie absolut necesară
O investitie absolut necesară
Ministerul Sănătăţii a anunțat că a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.

”Unitatea va avea 849 de paturi şi va deveni un pol de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea NV, destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt. SRU Cluj va fi construit în comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 500 milioane euro şi se va realiza din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse constituite în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, conform programelor de investiţii publice.

“Este un pas important pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Următorul pas în realizarea acestui proiect este iniţierea, de către Ministerul Sănătăţii, a unei Hotărâri de Guvern  privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a obiectivului de investiţii.  După aprobarea acestui act normativ, Ministerul Sănătăţii poate lansa procedura de achiziţie de servicii de proiectare şi constructie a SRU Cluj. În acelaţi timp, continuăm demersurile necesare pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă de la Iaşi şi Craiova”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Spitalul Județean din Sibiu nu are ser antiviperin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
Bani. Freepik.com
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Conpet

pixel