Guvernul, în coliziune directă cu IMM-urile. Jianu: ”Este nedrept față de companiile românești!”

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Florin Jianu
Florin Jianu
După consultările dintre conducerea Consiliului Naţional al IMM-urilor din România și premierul Nicolae Ciucă, președintele CNIPMMR a făcut câteva declarații pe tema modificărilor Codului fiscal.

Modificările Codului fiscal pe care Guvernul le-a adus a stârnit nemulțumirea profundă a IMM-urilor care nu este de acord cu impozitarea contractelor part-time totodată cere ca impozitarea microîntreprinderilor din consultanţă să fie opţională, iar mpozitarea clădirilor trebuie să fie într-un procent fix.

Președintele CNIPMMR a afirmat că reprezentanții mediului de faceri i-au transmis premierului nemulțumirile și punctele cu care acesta nu este de acord, printre acestea fiind impozitarea contractelor part-time la nivelul salariilor minime dat fiindcă este vorba despre contractele celor mai vulnerabili dintre angajați: ”Dintr-un calcul simplu, matematic, s-ar putea ca aceşti angajaţi sau angajatorii lor să aducă bani de acasă, pentru a plăti aceste contribuţii la nivelul salariului minim pe economie”, a explica Florin Jianu.

Jianul a mai sps că trebuie făctă diferențierea între cei care acordă consultanță deoarece: ”Și consultanţii fiscali, şi contabilii şi alte tipuri de consultaţi intră în această sferă” și a mai adăugat că: ”Noi am cerut ca impozitarea microîntreprinderilor din consultanţă să fie opţională, ei să aleagă dacă plătesc impozitul pe venit sau impozit pe profit”, a explicat Florin Jianu.

În ceea ce privește domeniul HORECA șeful CNIPMMR a cerut impozitul specific pentru microîntreprinderi să fie opțional.

Despre impozitul pe clădiri, Florin Jianu a spus că: ”Am mai cerut ca impozitarea clădirilor să fie într-un procent fix, să nu mai avem aceste marje între 1 şi 1,3 sau oricât ar fi, ci să fie un procent fix”.

Totodată, Florin Jianu a mai spus că la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului a cerut ca toate noile modificări și măsuri aduce Codului fiscal să se aplice numai de la 1 ianuarie 2023: ”Din ceea ce ne-a spus domnul prim-ministru, cele pe care eu le-am enunţat anterior vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, a mai spus că vor mai exista runde de negociere, pe acest Cod Fiscal”, a mai spus Jianu și a continuat: ”Să vedem cum se aplică, că ei pot să spună orice, dar aplicativitatea să fie diferită”, a precizat el.

Citește și: Modul de calcul pentru impozitele pe clădiri și terenuri va fi modificat

Despre coborârea pragului pentru IMM-uri de la un milion la 150.000 de euro, pentru microîntreprinderi, Jianu a spus că ”nu o să fie o tragedie, pentru că vorbim doar de 8.000 de microîntreprinderi, din totalul de 620.000 de microîntreprinderi care plătesc în acest moment impozit pe venit”.

Florin Jianu și-a manifestat nemulțumirea spunând că ceea ce propune Guvernul este nedrept: ”Este nedrept față de companiile mici, față de companiile românești, care își plătesc în mod corect taxele și impozitele!”

Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal s-a aflat, miercurea trecută, în primă lectură în Guvern. Premierul Nicolae Ciucă a declarat în şedinţă că este foarte clar că avem nevoie de decizii coordonate şi discutate la nivelul instituţiei guvernamentale şi avem nevoie ca soluţiile să poată fi acceptate.

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a anunțat că proiectul prevede o serie de ajustări ale Codului Fiscal, care sunt în concordanţă cu angajamentele asumate de România, în PNRR, în programul de guvernare şi în ceea ce înseamnă statutul de membru NATO, în sensul asigurării resurselor necesare înzestrării armatei române şi îmbunătăţirea securităţii naţionale, în contextul războiului din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel