Termen limită mutat pentru depunerea unor declarații. Obligații și formulare
Termenul pentru depunerea...
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, problemele reale ale antreprenorilor, importanţa dialogului social şi colaborarea dintre autorităţi, patronate şi sindicate au fost principalele subiecte ale conferinţei "Importanţa dialogului social în relaţia cu mediul de afaceri", desfăşurată miercuri la Braşov.
Evenimentul organizat de IMM România în parteneriat cu IMM Braşov, a reunit reprezentanţi ai mediului de afaceri, administraţiei publice, organizaţiilor patronale şi sindicale.
Discuţiile au vizat subiecte precum: necesitatea unui cadru legislativ predictibil pentru antreprenori, importanţa parteneriatului public-privat, sprijinirea IMM-urilor în contextul economic actual şi rolul sindicatelor în menţinerea echilibrului social.
"Legea Prevenirii trebuie să fie un instrument real de sprijin pentru mediul de afaceri, nu doar o formalitate. Într-un context în care statul are nevoie urgentă de reforme, inclusiv în domeniul administrativ, trebuie să fim atenţi la efectele măsurilor luate. Creşterea taxelor fără o analiză atentă inhibă consumul şi generează efecte de bumerang asupra bugetului. De aceea, prevenţia trebuie să fie prioritară înaintea sancţiunilor, iar legislaţia trebuie actualizată pentru a reflecta schimbările economice şi sociale. Dialogul constant între Parlament, Guvern şi mediul de afaceri este cheia pentru o reformă fiscală sustenabilă şi un mediu economic sănătos", a menţionat Florin Jianu.
La rândul său, Alina Paul, preşedinte IMM Braşov, a subliniat că în prezent avem şansa de a construi "punţi solide între antreprenori şi autorităţi, respectiv între iniţiativă privată şi politici publice".
"Sunt convinsă că, dacă vom menţine dialogul social real, construit pe respect reciproc şi asumat, vom realiza reforme care nu doar corectează, ci şi crează oportunităţi pentru afaceri, comunităţi, generaţii", a menţionat Alina Paul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Termenul pentru depunerea...
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Legea care majorează capitalul...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...
În contextul informațiilor...
Suprapunerile de atribuții...
Informaţiile zilei pentru fermieri.
Acord comercial între SUA şi...
Fostul secretar de stat în...
Senatul a adoptat pe 10...
Bursa de Valori București (BVB)...
Fabricanții și producătorii...
Piețele metalelor prețioase au...