Impozite speciale pentru pensii speciale. Ce se va taxa de fapt

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Propunerea legislativă care prevede impozitarea pensiilor a fost adoptată tacit de Senat, miercuri, 25 septembrie.

Prevederea impozitează și nu prea pensiile speciale. Textul propunerii leegislative spune că pensiile care depășesc 10.000 de lei li se va aplica un impozit de 90%, la partea care trece de acea limită, potrivit unui proiect de act normativ ce va fi adoptat tacit de Senat. Mai precis, pensiile între 2.000 și 10.000 de lei vor avea o cotă de impozitare de 10%, iar cele de peste 10.000 de lei vor avea o cotă de impozitare de 90%, cota aplicându-se la partea de pensie care depășește limitele respective.

Cea mai mare pensie din România este de 15.000 €. Cine o încasează

Inițiativa legislativă prevede impozitarea pensiilor de până la 10.000 de lei cu 10%, veniturile provenite din pensii ce depășesc 10.000 de lei urmând să fie impozitate cu 90%. Așadar, pentru pensiile mari se va plăti impozit de 10% pentru sumele de până la 10.000 de lei și, suplimentar, 90% din diferența între valoarea pensiei și pragul de 10.000 de lei.

"În România există o discrepanță foarte mare între pensiile din sistemul public de pensii, care sunt în medie la un nivel de 1.150 de lei, comunicat pentru luna martie 2019 și alte categorii de pensii, în special pensiile de serviciu, care depășesc praguri de bun-simț ale veniturilor, ajungând la cuantumuri astronomice de câteva zeci de mii de lei sau chiar mai mult ", se explică în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Acord comercial Canada - China
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Saci cu lapte praf

Încă o compamie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...

Avioane Craiova / Foto: Alex Micsik / Agerpres
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres

pixel