În ciuda pandemiei, mai mult de jumătate dintre europeni vor să plece în vacanță

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Pandemia nu-i sperie pe europeni
Pandemia nu-i sperie pe europeni
Mai mult de jumătate dintre participanţii din Europa (56%) la un studiu privind turismul încă îşi doresc să călătorească între lunile mai şi septembrie 2020, atât timp cât destinaţiile preferate nu vor fi în carantină, potrivit unui studiu realizat de LuggageHero.com, reţea globală de găzduire a bagajelor.

Potrivit aceluiaşi studiu, o treime dintre respondenţi vor încerca să evite oraşele mari şi transportul public, iar 17% vor călători în interiorul ţării în care locuiesc. Totodată, mai mult de un sfert (27%) au confirmat că îşi vor reduce bugetul de vacanţă pentru acest an cu cel puţin 40%.

"Pasionaţii de călătorii nu îşi anulează planurile în întregime, ci doar le amână până când situaţia va deveni mai clară: 44% au declarat că nu îşi vor schimba traseul pentru călătoriile care vor avea loc începând cu luna mai. Procentajul la nivel mondial este, de asemenea, apropiat: 50%", se relevă datele sondajului.

Studiul arată că aproape două treimi (61%) dintre europenii participanţi la sondaj au avut cel puţin o călătorie planificată pentru lunile martie-aprilie, iar COVID-19 a avut un impact major, conform estimărilor. În plus, 20% dintre aceştia au spus că acea călătorie era una în cuplu, iar alţi 9% urmau să plece alături de familie, deci impactul real ar fi chiar mai mare. Cum situaţia este încă neclară, mulţi (47%) şi-au anulat deja rezervările şi încă 32% sunt pe cale să facă acest lucru.

Covid-19. Medicii europeni repetă greșelile celor din China

"Dintre cei care încă îşi doresc să ajungă unde şi-au propus, mulţi au confirmat că vor evita transportul public şi marile oraşe şi se vor îndrepta către peisaje naturale, departe de locurile aglomerate", conform analizei.

În ceea ce priveşte călătoriile care vor începe după aceste două luni incerte, europenii rămân optimişti şi îşi păstrează planurile: 56% au spus că încă vor să viziteze destinaţiile alese atât timp cât nu se va institui carantina în acele locaţii.

Doar o mică parte dintre respondenţi (8%) şi-au anulat deja rezervările pentru vacanţe programate în perioada mai - septembrie 2020. Potrivit răspunsurilor, 44% nici măcar nu iau în considerare modificarea traseului din destinaţia de vacanţă şi încă vor să viziteze locurile pe care şi-au propus să le vadă, dar unii dintre ei (32%) vor încerca să evite transportul public sau oraşele mari, pentru a se simţi mai în siguranţă. O altă parte a participanţilor la studiu (17%) plănuieşte să rămână mai aproape de casă şi să călătorească în interiorul ţării în care locuiesc.

Referitor la bugetul de vacanţă, europenii sunt nevoiţi să se adapteze la situaţia actuală şi îşi reanalizează cheltuielile, confirmând impactul economic preconizat. Doar 46% dintre ei au spus că vor avea aceleaşi sume disponibile pentru vacanţele din acest an, iar aproximativ un sfert dintre participanţi au declarat că vor reduce cheltuielile cu vacanţele cu cel puţin 40%.

"Problema coronavirusului ne conduce către o amânare a călătoriilor, dar nu o anulare a lor. Chiar dacă situaţia actuală are un impact major asupra sectorului turistic din cauza restricţiilor în deplasări, publicul este încă dedicat planurilor de vacanţă. Cererea va reveni chiar mai puternic atunci când această situaţie va lua sfârşit. Ar trebui să considerăm acest timp ca o oportunitate de a ne gândi mai mult la rutina noastră zilnică şi la ce putem învăţa din aceste schimbări, pentru a putea continua mai puternici, mai înţelepţi, dar pregătiţi să ne bucurăm de călătoriile noastre chiar mai mult. Iar LuggageHero va continua cu siguranţă să susţină îndeplinirea acestor dorinţe", a declarat Jannik Lawaetz, CEO al LuggageHero.

Chestionarele au fost trimise prin email şi au fost completate online prin Google Forms de către 2.496 persoane din întreaga lume, în perioada 15.03.2020 - 16.03.2020.

LuggageHero.com este o reţea globală de găzduire a bagajelor într-un mod sigur, comod şi convenabil în magazine locale, cafenele şi hoteluri. LuggageHero.com a găzduit bagaje pentru mai mult de 2 milioane de ore în cele peste 1000 de locaţii partenere din Europa şi America de Nord. În prezent, serviciile sunt disponibile în 40 de oraşe, urmând ca altele să fie lansate în cursul acestui an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel