Notre Dame incendiu: Imaginile dezastrului. Ce a mai rămas din catedrală. VIDEO

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Dezastrul din interior este tulburător
Dezastrul din interior este tulburător
Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului a fost cuprinsă luni de flăcări, într-un incendiu puternic care a distrus celebrul monument parizian, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franţei. 

Flăcările au năvălit prin acoperişul catedralei vechi de aproape 700 de ani şi au cuprins rapid turla centrală, care în cele din urmă s-a prăbuşit. 

Un nor imens de fum s-a împrăştiat deasupra oraşului, iar cenuşa s-a răspândit pe o mare suprafaţă.

După aproape 17 ore, pompierii au reușit să lichideze focul, moment din care a început ancheta la fața locului pentru a stabili cauzele care au condus la acest dezastru.

Prin capodopera sa ''Notre-Dame de Paris'', scriitorul Victor Hugo a iniţiat mişcarea care a salvat, în secolul al XIX-lea, catedrala pariziană, aflată la acea vreme în pericol de a fi abandonată, a explicat pentru AFP istoricul Adrien Goetz. 

"Romanul 'Notre-Dame de Paris', publicat în 1831, este cel care a demarat procesul de conştientizare a stării în care se afla catedrala în acea epocă'', a explicat istoricul, membru al Academiei de Arte Frumoase, autorul prefeţei romanului în ediţia publicată de Folio-Classique. 

"Notre-Dame trecuse prin Revoluţie, Imperiu, se afla într-o stare critică", a explicat istoricul. Mai ales că edificiul fusese deteriorat odată cu jefuirea arhiepiscopiei din timpul Revoluţiei de la 1830 şi a revoltelor din Saint-Germain-l'Auxerrois, în 1831. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel