Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
“Orarul reînscrierilor/înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi, eventual, pe site-urile inspectoratelor şcolare. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mica”, se spune în comunicatul ministerului.
În cazul în care la o grădiniță vor fi mai mulți copii înregistrați decât locuri, se va realiza departajarea astfel:
existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.
Citește și: Cea mai mare grădiniță din România a costat 2 milioane de lei
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Actele necesare
cererea de înscriere;
adeverințe cu veniturile părinților sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru grădinițele cu program prelungit și săptămânal);
copie după certificatul de naștere al copilului;
fișa medicală;
aviz epidemiologic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...
Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...
IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...
Moneda națională pierde teren...
Consumul total de energie...
Proiectul de ordonanţă privind...
RO e-Factura obligatoriu:...
Defecțiunile din termoficare...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Ratingurile suverane ale...
China a suspendat importurile de energie electrică din...
Undă verde de la Bruxelles:...
Mutările anului 2026 pe piaţa...
GAP-ul de TVA al României va...
Ultimele zile pentru depunerea...
ANAF a demarat un proiect pilot...
Veniturile Rusiei din petrol și...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.