Începe distribuția voucherelor de 15.000 de lei. Cine sunt beneficiarii

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Înscrierile au început în decembrie anul trecut
Înscrierile au început în decembrie anul trecut
Sunt peste 8.000 de solicitări pentru acest ajutor acordat de stat. 

Ministerul Familiei începe astăzi distribuirea voucherelor din programul pentru creşterea natalităţii. Sunt peste 8.000 de solicitări din partea cuplurilor sau a femeilor singure care se luptă cu infertilitatea şi care vor să apeleze la procedurile medicale de fertilizare in vitro.

Primele zece vouchere ajung astăzi la persoanele înscrise în programul de fertilizare in vitro pentru tratamentul prescris de medicul specialist, urmând ca alte câteva sute de tichete să fie emise în perioada următoare. Înscrierile, care se pot face şi online, au demarat pe 5 decembrie anul trecut, iar în prezent sunt peste 8.000 de solicitări. 

Au fost analizate 600 de dosare, din care comisia de validare a declarat eligibile puţin peste jumătate, mai exact 350. Valoarea sprijinului financiar acordat de Guvernul României prin Ministerul Familiei este de 15.000 de lei şi ajunge la beneficiari sub formă a două vouchere, ambele cu valabilitate de 12 luni. Primul, de 5.000 de lei pentru medicamente, al doilea, de 10.000 de lei, pentru procedură. Tichetele sunt trimise prin poştă, dar mai întâi solicitanţii semnează un contract cu ministerul. Ministerul mai anunţă că primeşte în continuare dosare şi că are finanţarea necesară. 

Ordinul comun al MTFES și al Ministerului Muncii nr. 20.917/2.155/2022 a fost oficializat în noiembrie și conține normele de punere în aplicare a programului prevăzut de HG 1.103/2022. Astfel, beneficiarii programului pot fi cuplurile și femeile infertile care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical. În cadrul programului, un beneficiar poate primi ajutorul de stat pentru maximum trei proceduri pe an pe toată durata desfășurării programului.

În situația în care costul tratamentului prescris depășește valoarea voucherului, beneficiarul trebuie să suporte diferența de cost, iar dacă cheltuielile tratamentului sunt mai mici decât valoarea voucherelor, nu se va oferi rest în bani. Condițiile care trebuie îndeplinite în același timp pentru acordarea banilor sunt:

- vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani;

- cei doi membri ai cuplului (căsătoriți sau nu)/femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;

- cei doi membri ai cuplului/femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

- procedurile medicale de specialitate recomandate să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități.

Beneficiul se acordă pe principiul "primul venit - primul servit" începând cu 5 decembrie 2022, iar programul din 2022 a vizat maximum 2.500 de beneficiari. În schimb, din 1 ianuarie 2023, ajutorul de stat poate fi cerut de maximum 10.000 de beneficiari. Dosarul complet se transmite online la adresa [email protected] și trebuie să cuprindă:

- copii ale actelor de identitate ale solicitanților (copie semnată și certificată "conform cu originalul");

- declarație pe propria răspundere;

- document medical din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist (care este angajat sau colaborator al unei unități medicale afiliate în program) în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului;

- adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;

- acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Documentele necesare pot fi descărcate de pe site-ul MFTES, accesând acest link.

Citește și Vouchere de vacanţă în 2023, bani de concediu. Variante aflate la dispoziția angajatorilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters

pixel