Începe vaccinarea copiilor mici. Gheorghiță: vom devansa termenul

Autor: Matei Ion
Data publicării:
În decembrie începe vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani
În decembrie începe vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani
Vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani va fi "ferm recomandată" celor care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, a declarat şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că la jumătatea lunii decembrie Agenţia Europeană a Medicamentului ar urma să facă recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 5-11 ani pentru vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer.

"Agenţia americană pentru alimente şi medicamente, FDA, a autorizat vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer pentru administrarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Schema de vaccinare constă în două doze, administrate la interval de 21 de zile, însă dozajul este diferit, reprezintă practic o treime din doza care se foloseşte în momentul de faţă la cei cu grupa de vârstă peste 12 ani şi la adult, iar din acest punct de vedere datele de siguranţă şi datele de eficacitate sunt cât se poate de bune, în sensul în care vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce priveşte prevenirea cazurilor de COVID-19. Compania BioNTech/Pfizer a depus la Agenţia Europeană a Medicamentului datele studiilor clinice efectuate şi ne aşteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, dar e posibil ca acest termen să fie devansat, Agenţia Europeană a Medicamentului să facă recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 5-11 ani pentru vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a explicat că pentru această grupă de vârstă flacoanele de vaccin sunt diferite, precizând că vor exista cabinete dedicate de imunizare amenajate în cadrul centrelor de vaccinare.

Bilanț COVID-19. Pandemia a mai ucis un sat. Sute de copii au ajuns în spital

"Prevăd 10 doze pe flacon, iar dozajul pe doză este o treime din doza care se foloseşte în momentul de faţă, adică 10 micrograme. Noi am avut deja o primă întâlnire pe modalitatea de organizare a campaniei de vaccinare adresată acestei grupe de vârstă. Foarte probabil că vom rămâne pe aceeaşi infrastructură logistică, în sensul în care în centrele de vaccinare existente vom organiza un cabinet dedicat pentru vaccinarea copiilor cu grupa din grupa de vârstă 5-11 ani. Alături de această posibilitate de vaccinare evident că va exista posibilitatea de vaccinare la medicul de familie şi suplimentar avem în vedere organizarea de cabinete de vaccinare în spitalele de pediatrie, tocmai pentru a crea o accesibilitate mai crescută pentru această grupă de vârstă", a afirmat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a subliniat că, în mod deosebit, vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani "va fi ferm recomandată celor care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice".

"Şi aici vorbim de: obezitate, diabet, afecţiunile cronice renale, afecţiunile neurologice, Sindromul Down, care ştim că din păcate creşte riscul de 10 ori de deces în cazul maladiei COVID-19, dar şi alte afecţiuni neoplazice, cum ar fi bolile oncohematologie, leucemiile, limfoamele şi aşa mai departe, copiii care sunt în evidenţă cu tratamente care scad răspunsul imun. Pentru celelalte grupe de vârstă va fi recomandat vaccinul de la compania BioNTech -Pfizer, în funcţie de rapoartele de risc/beneficiu, şi aici vom vedea toate aceste date, pentru că Centrul European de Control al Bolilor va face acest raport, va face aceasta evaluare de risc/beneficiu, tocmai pentru a vedea cât se poate de clar care va fi impactul vaccinării asupra riscului de infecţie şi asupra transmiterii, pentru că acest lucru ne interesează foarte mult", a declarat Gheorghiţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu

pixel