Indicele paneuropean Stoxx 600 a atins luni cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Luni, indicele bursier de referință al Europei a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, pe fondul creșterii acțiunilor din domeniul sănătății.

În acest timp acțiunile franceze și germane au pierdut din avânt după ce săptămâna trecută au atins niveluri record, din pricina îngrijorărilor care au influențat deciziile investitorilor.

Indicele pan-european STOXX 600 a închis luni în urcare, cu 0,2%, conform Reuters.

Sectorul sănătății (SXDP) a urcat cu 1% până la un maxim al ultimilor doi ani, condus de AstraZeneca care a crescut cu 3,2% după ce un medicament de succes, Tagrisso, pentru tratarea unui tip de cancer pulmonar a fost aprobată de către Administrația americană pentru alimente și medicamente.

Indicele de referință al Franței (FCHI) a stagnat după ce guvernul a redus prognoza de creștere a PIB-ului pentru 2024 la 1% de la 1,4%, pe fondul efectelor războaielor din Ucraina și Gaza.

Bundesbank, în raportul lunar, a declarat că Germania se află probabil în recesiune din cauza cererii externe slabe, a consumatorilor care au redus cheltuielile și a stagnării investițiilor interne. Indicele de referință DAX a scăzut cu 0,2%.

"Incertitudinea economică va crea volatilitate pe piață, dar piețele sunt orientate spre viitor, iar așteptările legate de scăderea inflației și de scăderea ratelor dobânzilor au oferit un impuls piețelor bursiere", a declarat Emma Wall, șef al departamentului de analiză și cercetare a investițiilor, Hargreaves Lansdown.

STOXX 600 a înregistrat vineri a patra creștere săptămânală consecutivă, impulsionată de optimismul legat de rezultatele solide ale companiilor și de speranțele privind reducerea dobânzilor cheie de către BCE.

În cursul acestei săptămâni, investitorii vor monitoriza datele finale privind inflația și indicatorii flash PMI pentru zona euro, precum și PIB-ul Germaniei din trimestrul al patrulea pentru a evalua situația economică a continentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel