Inflaţia a coborât în Bulgaria până la 1,2%. În România e 4,62%

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Bulgarii sunt deciși că adopte moneda unică europeană / Foto: Freepik
Bulgarii sunt deciși că adopte moneda unică europeană / Foto: Freepik
Rata anuală a inflaţiei a încetinit în Bulgaria până la cel mai redus nivel din martie 2021.

Rata anuală a inflaţiei în Bulgaria a încetinit în septembrie la 1,2%, de la 2,1% luna precedentă, ajungând la cel mai redus nivel din martie 2021, transmite DPA.

Încetinirea vine pe fondul scăderii cu 4,7% a a preţurilor la transport, cu 4,4% la comunicaţii, cu 2,3% la îmbrăcăminte şi încălţăminte, în timp ce au crescut cu 2,4% preţurile la alimente şi băuturi non-alcoolice, şi cu 2,7% costurile cu utilităţile şi locuinţa, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (NSI).

În ritm lunar, inflaţia în septembrie a scăzut cu 1%, după un avans de 0,1% luna precedentă.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) s-a moderat la 1,5% în septembrie, de la 2,4% luna precedentă, iar în ritm lunar a scăzut cu 1,1% luna trecută. 

 

Care este situaţia în România

 

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna septembrie 2024, la 4,62%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile cu 7,88%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,33%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 a fost 4,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) a fost 6,1%", se precizează în comunicatul INS.

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,40%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,4%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel