Insolvenţa persoanelor fizice. Ce are de gând ANPC

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Proiectul ANPC
Proiectul ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - ANPC pregăteşte un proiect în domeniul insolvenţei persoanelor fizice, pentru care va solicita un grant de la Uniunea Europeană.

"ANPC pregăteşte un proiect, pentru a obţine un grant de la Uniunea Europeană, în domeniul insolvenţei persoanelor fizice. Acest demers se adaugă la toată campania derulată de instituţie pentru a veni în sprijinul consumatorului aflat într-un impas financiar, prin orice mijloc prevăzut de lege, cu scopul de a gestiona într-un mod cât mai eficient şi responsabil criza economică generată de cea medicală, survenită în ultimii doi ani", se menţionează în comunicatul ANPC.

Reprezentanţii ANPC au subliniat rolul activ al consilierii consumatorului român şi al educării publicului larg cu privire la existenţa insolvenţei persoanelor fizice ca procedură de ajutor pentru persoanele aflate într-o situaţie de risc financiar, de imposibilitate de plată, precum şi al gradului de pregătire a personalului ANPC care lucrează pe acest domeniu.

Citește și: 

Procedura de insolvenţă a persoanei fizice, o modalitate de sprijin pentru toţi debitorii de bună credinţă, reprezintă începutul unei noi etape şi nu finalul proiectat al vieţii financiare a unui consumator, au mai transmis reprezentanţii ANPC în timpul evenimentului.

De asemenea, specialiştii ANPC au subliniat rolul hotărâtor al cetăţenilor în dezvoltarea durabilă a fiecărei ţări, fapt care se bazează pe existenţa unui cetăţean apt din punct de vedere mental, dar şi financiar. Practic, atunci când riscul financiar al cetăţeanului creşte, o dată cu el creşte şi riscul economic al întregii ţări, au menţionat reprezentanţii ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are în vedere crearea unui grup de lucru pentru domeniul insolvenţei persoanelor fizice, în care, alături de specialiştii instituţiei, să fie cooptaţi şi reprezentanţi ai mediului bancar, ai domeniului insolvenţei, precum şi ai societăţii civile, scopul acestuia fiind găsirea de soluţii din ce în ce mai rafinate pentru ajustarea cadrului legislativ, în pas cu evoluţia concretă a economiei mondiale şi naţionale, dar şi pentru sprijinirea concretă, într-un interval optim de timp a cetăţenilor care se confruntă cu astfel de probleme financiare, se menţionează în comunicatul ANPC. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă
Ispectori ai ANAF și Vamei
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Foto: Mihai Ciobanu
Adrian Negrescu
Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.


pixel