REUTERS. Întâlnire istorică între Joe Biden și Xi Jinping. Ce vorbesc cei doi mari lideri ai lumii la San Francisco

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Joe Biden și Xi Jinping / sursa: freepik.com
Joe Biden și Xi Jinping / sursa: freepik.com
Președintele american Joe Biden s-a întâlnit miercuri cu liderul chinez Xi Jinping la un an după ultima întâlnire, în contextul unei tensiuni globale fără precedent de la ultimul război mondial.

Discuțiile celor doi lideri ar putea atenua conflictul latent dintre cele două mari puteri cu privire la războaiele lumii, traficul de droguri și inteligența artificială. Biden l-a întâmpinat pe liderul chinez la sediul Filoli, o casă pentru oaspeți localizată la sud de San Francisco, unde va avea loc mai târziu un summit al forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC), informează Reuters.

Oficialii din ambele părți ale Pacificului nu au mari așteptări după aceste întâlniri, în condițiile în care Biden și Xi vor discuta despre monopolul asupra Taiwanului, Marea Chinei de Sud, războiul dintre Israel și Hamas, invazia Rusiei în Ucraina, Coreea de Nord și alte chestiuni legate de drepturile omului, domenii în care liderii nu au reușit să rezolve unele dezacorduri.

La summitul APEC vor participa lideri din 21 de țări dar și reprezentați ai mediului privat. Experții spun că Xi vrea un summit fără probleme pentru a arăta populației că poate gestiona cu succes relațiile dintre cele mai mari două economii ale lumii.

Traseul de la aeroport până la locul conferinței a fost însoțit de manifestanți pro și contra Partidului Comunist Chinez aflat la putere, o priveliște neobișnuită pentru Xi, care a vizitat ultima dată Statele Unite în 2017.

Biden a căutat o abordare diplomatică directă cu Xi, mizând pe faptul că o relație personală pe care a cultivat-o timp de mai mulți ani cu unul dintre cei mai puternici lideri chinezi ar putea salva legăturile care devin din ce în ce mai ostile.

Chong Ja Ian, profesor de științe politice la Universitatea Națională din Singapore, a declarat că cele două părți sunt angajate în ceea ce Mao numea în timpul războiului civil chinez "vorbește și luptă, luptă și vorbește". "Adică, să vorbești în timp ce îți construiești forțele", a spus Chong.

 

Americanii speră la îmbunătățirea relațiilor

 

Casa Albă speră că această întâlnire ar putea crea premisele unor discuții ulterioare între China și SUA.

"Ne așteptăm cu toții ca aceasta să fie o discuție productivă și, sperăm, un motiv pentru mult mai multă comunicare și dialog între cele două echipe ale noastre pe viitor", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, reporterilor înainte de întâlnire.

În timpul întâlnirii, se așteaptă ca Biden să facă presiuni asupra lui Xi pentru ca acesta să-și folosească influența pentru a îndemna Iranul să evite acțiunile provocatoare sau să tempereze conflictul din Orientul Mijlociu.

De asemenea, se așteaptă ca el să aducă în discuție presupusele operațiuni chinezești de influențare a alegerilor străine și să vorbească despre statutul cetățenilor americani despre care Washingtonul crede că sunt reținuți pe nedrept în China. Alte subiecte la care specialiștii se așteaptă a fi abordate sunt problema fentanilului, un drog care face ravagii în SUA a cărui compuși provin în mare parte din China. De asemenea chestiunea conflictului tehnologic este luat în vedere.

Biden, în vârstă de 80 de ani, prezidează o economie care a depășit așteptările după pandemia COVID-19. El încearcă să obțină un al doilea mandat la guvernarea SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tricolorul României
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...

Titluri de stat Fidelis
Bursă / Foto: Freepik

Bursa de Valori Bucureşti a închis săptămâna pe roşu

BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a...

Baterii / Foto: Freepik

pixel