Italia va adopta, la rândul ei, măsuri pentru a reduce preţurile la energie

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Treptat, toate țările europene vor lua măsuri. Fiecare ce și cum poate
Treptat, toate țările europene vor lua măsuri. Fiecare ce și cum poate
Guvernul italian va introduce măsuri pe termen scurt pentru a compensa aşteptata creştere a preţurilor la energie şi lucrează la o reformă pe termen mai lung privind facturile la energie, a anunţat, joi, ministrul italian pentru Tranziţia Ecologică, Roberto Cingolani, transmite Reuters.

Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.

De exemplu, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni că Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice, în cadrul unui pachet de măsuri destinate să scadă preţurile la electricitate care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Întrebat de recentele măsuri adoptate de Spania pentru a reduce preţurile energiei, Roberto Cingolani a declarat la postul de radio Rai 1 că cele două ţări sunt extrem de diferite. "Nu este uşor să transpui strategiile dintr-o ţară în alta", a explicat oficialul italian.

Ştirile privind măsurile autorităţilor de la Madrid au provocat scăderi ale acţiunilor companiilor spaniole de utilităţi, dar şi ale Enel SpA, care controlează firma spaniolă Endesa, din cauza temerilor că Roma ar putea adopta măsuri similar drastice.

Joi dimineaţa, acţiunile Enel s-a redresat, înregistrând un avans de 1,4%. Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Europa, are o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Administraţia premierului Mario Draghi a cheltuit deja aproximativ 1,2 miliarde de euro (1,40 miliarde de dolari) în trimestrul doi din 2021 pentru a compensa creşterea preţurilor energiei şi va continua utilizând acelaşi mecanism, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Intervenţia a dus la reducerea creşterii preţului electricităţii la 9%, faţă de un avans de 20% înainte de intervenţia statului.

Italia este în mod special vulnerabilă deoarece este dependentă de importuri pentru acoperirea a 70% din necesarul său de energie, aproape 40% venind de la gazele naturale, conform datelor Ministerului pentru Tranziţia Ecologică. Ţara este al doilea mare importator de gaze naturale din Europa. după Germania.

Citește și Distribuitorul care nu citește contorul, plătește clientului 100 de lei

Miercuri, la bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat la 75,46 dolari, iar la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a crescut la 72,61 dolari.

Anul acesta, cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu peste 40%, în urma redresării cererii de petrol, pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemia de coronavirus. Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de emisii au crescut preţurile la electricitate în multe ţări şi este puţin probabil ca problema să dispară înaintea iernii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel