Laptele se ieftinește. Decizie după întâlnirea de la guvern cu procesatorii și reprezentanții rețelelor de magazine

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
O femeie cumpără lactare
O femeie cumpără lactare
Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum pe o perioadă de şase luni, în cadrul unor consultări care au avut loc, marţi după-masă, la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, au prezentat măsurile identificate la nivel guvernamental pentru susţinerea pieţei laptelui.

Astfel, pentru susţinerea fermierilor şi a pieţei laptelui, vor fi acordate ajutoare financiare în două etape.

"Primele plăţi se vor face începând cu 15 mai 2023 pentru cererile în valoare de 21,6 milioane de euro, depuse de crescătorii de vaci de lapte până la data de 23 martie 2023. Ulterior, va fi organizată o a doua sesiune de depunere a cererilor de plată, plăţile urmând să se facă, pentru aceste cereri, în al doilea semestru al anului 2023. Guvernul va pune în acord cu realităţile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune aşezări a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensaţii în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru susţinerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătăţită şi adaptată, în termen cât mai scurt, măsura potrivit căreia procesatorii beneficiază de o primă de 10% din valoarea producţiei prelucrate în România, conform unui proiect de act normativ care se află deja în analiza şi dezbaterea Parlamentului.

În cadrul discuţiilor, premierul a subliniat că este importantă optimizarea funcţionării întregului lanţ de producţie şi distribuţie, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român.

"La nivelul Guvernului şi al autorităţilor statului am făcut în aceste zile propria analiză şi avem soluţii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor şi pentru a ajuta piaţa laptelui, cu tradiţie în România. Este important să optimizăm funcţionarea întregului lanţ de producţie şi distribuţie, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Grija noastră este ca toţi cetăţenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent. (...) Mă bucur că am reuşit împreună să găsim o serie de soluţii care să deblocheze piaţa laptelui. Ştim cu toţii însă că avem nevoie de măsuri pe termen lung. La nivelul Guvernului, lucrăm la un program de dezvoltare a sectorului agricol şi industriei alimentare care să pună în valoare potenţialul României şi să garanteze securitatea alimentară cetăţenilor noştri", a afirmat Ciucă.

Totodată, precizează sursa citată, pentru a încuraja valorificarea laptelui şi o alimentaţie sănătoasă, Guvernul va extinde şi dezvolta "Programul pentru şcoli" şi "Masa caldă în şcoli" începând cu viitorul an şcolar.

"Astfel, vor fi pregătite proiecte de acte normative pentru acordarea de produse lactate copiilor în fiecare zi în care frecventează cursuri şcolare, şi nu doar de trei ori pe săptămână ca până acum, dar şi pentru actualizarea preţului pachetelor de care vor beneficia copiii şi fluidizarea procedurilor de achiziţie. De asemenea, Guvernul pregăteşte creşterea numărului de şcoli în care se acordă o masă caldă sau un pachet alimentar elevilor care frecventează cursurile", conform comunicatului.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Consiliului Concurenţei.

Consultările între fermieri, procesatori şi reţelele marilor magazine vor continua la Ministerul Agriculturii. 

Ce spune Consiliul Concurenței despre scumpirea exponențială a untului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat

pixel