Legea care sancționează dublul standard, adoptată în Senat

Autor: Matei Ion
Data publicării:
A fost adoptată legea care pedepsește dublul standard
A fost adoptată legea care pedepsește dublul standard
Deputatul PSD Valeriu Steriu a declarat, miercuri, că proiectul de lege privind dublul standard de calitate a produselor, la care este iniţiator, este cerut de "consumatorii români", menţionând că "mulţi oameni s-au plâns de calitatea diferită" a produselor alimentare, nealimentare şi a serviciilor între Europa de Vest şi cea de Est.

"Mă bucur foarte mult că astăzi senatorii au votat favorabil un proiect de lege pe care l-am depus în luna aprilie, un proiect de lege pe care l-am elaborat cu mai mulţi colegi, dar la momentul respectiv semnat, pentru că eram în campanie electorală, de mine şi de fostul preşedinte al PSD. Este un proiect pe care l-am desprins din discuţiile cu foarte mulţi oameni şi am urmărit dezbaterea publică şi înainte, dar mai ales după depunerea proiectului respectiv şi foarte mulţi oameni s-au plâns de calitatea diferită a produselor alimentare, a serviciilor şi a produselor nealimentare între Europa de Vest şi Europa de Est. Nu este un proiect antieuropean, dimpotrivă, el se bazează pe un proiect de directivă adoptat în această primăvară şi pe metodele de prelevare a probelor pe care tot UE le-a lansat" a afirmat Steriu.

El a menţionat că ţara noastră este "într-un pionierat cu acest proiect", adăugând că, după ce a fost adoptat de Senat, trebuie să treacă cât mai repede şi de Camera Deputaţilor.

Senatul a adoptat proiectul de lege! Află ce amenzi uriașe se aplică

"În primul rând, consumatorii români îl cer, nu numai cei români, dar şi cei din Polonia, am văzut că discută despre acest lucru şi cei din Ungaria şi din alte ţări est europene. Dorim ca ceea ce se produce alimentar, nonalimentar sau servicii să fie identic în toată Europa, deci de la acest lucru a plecat acest proiect, iar dacă avem un produs diferit să fie inscripţionat că este un produs diferit şi să fie vândut ca atare şi să nu fie vorba de un comerţ înşelător. Penalităţile sunt identice cu cele din directiva europeană - amenda pe cifra de afaceri. Va fi un proiect în premieră în Europa şi sunt convins că şi în Camera Deputaţilor va avea o susţinere foarte bună", a mai spus deputatul PSD.

El a explicat că există în prezent un sistem foarte bun de testare pentru produsele alimentare, pus la dispoziţie de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, iar Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului are, la rândul ei, un laborator.

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Valeriu Steriu care prevede sancţionarea comercializării produselor şi serviciilor "falsificate supuse dublului standard" cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel