Legea pensiilor, probleme de neconstituționalitate

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Pesniile au crescut în primul trimestru
Pesniile au crescut în primul trimestru
Un comunicat de presă al Curţii Constituţionale (CCR) spune că CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că sintagma „înscrierea inițială la pensie” din cuprinsul art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 este constituțională, în ceea ce privește beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condițiilor de vârstă legală de pensionare și stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Care este conţinutul textului de lege analizat de CCR?

Art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010: Indicele de corecție se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie.

Ce efecte produce Decizia CCR din data de 31.10.2019 mai sus amintită?

În condiţiile declarării ca neconstituţionale a prevederilor art. 589 alin.(1) lit. b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, se impune şi constatarea efectelor deciziei CCR în urma admiterii respectivei excepţii de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Guvernul Dăncilă aprobă ajutoare de urgenţă pentru familii

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

În intervalul de la data pronunţării deciziei CCR (31.10.2019) până la data publicării deciziei respective în Monitorul Oficial al României trebuie respectate încă prevederile art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 care conține sintagma „înscrierea inițială la pensie”.

De la data publicării deciziei respective în Monitorul Oficial al României, aceasta este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Pe un interval de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a CCR în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, în speţă prevederile art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 care conține sintagma „înscrierea inițială la pensie”, sunt suspendate de drept, ceea ce înseamnă practic că ele nu mai sunt aplicabile. Tot în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pot pune de acord prevederile neconstituţionale- în speță prevederile art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 care conține sintagma „înscrierea inițială la pensie”, cu dispoziţiile Constituţiei.

După intervalul de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a CCR în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, în speţă prevederile art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 care conține sintagma „înscrierea inițială la pensie”, îşi încetează efectele juridice dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik

pixel