Lui Putin îi este teamă să fie arestat și nu mai participă la summitul BRICS

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Țările BRICS
Țările BRICS
Africa de Sud va găzdui cel de-al 15-lea summit BRICS la Centrul de Convenții Sandton din centrul financiar Johannesburg, în perioada 22-24 august.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi prezent la summitul BRICS din august din Africa de Sud prin ”acord comun”, a anunţat miercuri preşedinţia sud-africană, informează Reuters.

Rusia va fi reprezentată la Johannesburg de ministrul de externe Serghei Lavrov, a transmis preşedinţia sud-africană printr-un comunicat.

Africa de Sud se afla în faţa unei dileme în calitate de gazdă a summitului BRICS întrucât, ca membru al Curţii Penale Internaţionale (CPI), ar fi fost obligată, teoretic, să pună în executare mandatul de arestare al CPI care îl vizează pe preşedintele rus.

Liderii Braziliei, Indiei, Chinei şi Africii de Sud - restul statelor din grupul BRICS - vor fi prezenţi la summit, a precizat administraţia prezidenţială sud-africană.

Liderul sud-african preciza, în urmă cu 10 zile că Putin va participa: "Vom avea un summit BRICS fizic, suntem cu toții angajați să avem un summit în care să ne putem privi în ochi", a spus el ca răspuns la o întrebare.

"Nu am mai avut un summit fizic de... aproape trei ani. Nu va fi unul virtual", a mai adăugat Cyril Ramaphosa.

În calitate de membru al CPI, Africa de Sud ar fi trebuit să îl aresteze pe Putin dacă acesta punea piciorul în țară însă acum nu mai este cazul.

Probabil că decizia a fost luată pentru ca nici Africa de Sud să nu fie pusă în situația delicată de a-l aresta pe Putin sau în cazul în care ar fi refuzat să facă acest lucru, în ciuda obligațiilor care decurg din a fi o țară membră a CPI, să nu fie nevoită să suporte consecințele.

Mandatul de arestare reprezintă o dilemă diplomatică pentru Pretoria, care a fost apropiată de Kremlin încă din anii luptei anti-apartheid.

Africa de Sud nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, afirmând că este imparțială și că preferă dialogul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel