Majorarea PENSIILOR, în pericol? Ce spune Marius Budăi

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat toate asigurările posibile
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat toate asigurările posibile
Pentru liniștea părinților și bunicilor noștri, vreau să asigur că nu există probleme legate cu majorarea pensiilor începând cu 1 septembrie, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Este vorba de pensia minimă, care ar urma să crească, începând cu prima zi a lunii viitoare, de la 640 de lei la 704. Intervievat pe culoarele Congresului extraordinar al PSD, convocat sâmbătă pentru a decide candidatura partidului la prezidențiale, Budăi a subliniat că noile taloane de pensii au fost deja tipărite.

Șeful de la Muncă a menționat, de asemenea, că toate calculele au fost finalizate. Aflat, vineri, al Botoșani, Budăi a catalogat drept iresponsabile declarațiile unor reprezentanți ai opoziției cu privire la abrogarea Ordonanței 114 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare. Ministrul a spus că un astfel de demers ar afecta cei 950.000 de pensionari care primesc pensie minimă.

Citește și Câți români vor avea pensia MĂRITĂ!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel