Facturarea drepturilor de autor. Finanțele clarifică haosul din jurul RO e-Factura
Guvernul calmează haosul din...
PSD a reintrodus astăzi în lege majorarea pensiilor cu 40%, începând cu 1 septembrie, precum și creșterea salariilor profesorilor din acest an.
Comisiile au dat miercuri raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".
Pensionare. Cum poți cumpăra vechime în muncă
Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.
Articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14% a fost abrogat, astfel parlamentarii au decis "menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea de 1.775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare în integralitate a legii referitoare la sistemul public de pensii".
Amintim că Guvernul a emis, în luna august, o ordonanță de urgență prin care majorarea pensiilor a fost redusă de la 40% la 14% iar majorarea salariilor profesorilor a fost și acesta amânată pentru anul 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul calmează haosul din...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...
Antifrauda la nivel național:...
Autorităţile din România şi...
Casele de marcat, sub control...
Comisia Europeană deschide...
Preşedintele Donald Trump l-a...
Comisia Europeană a transmis...
Banca Națională a României a...
Legea care modifică regimul...
Un ordin recent al Agenția...
Ministerul Dezvoltării,...
Datoria publică a României este...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
În cadrul unei sesiuni de...
Mai multă siguranță, mai...
Autoritățile introduc noi...