Marcel Ciolacu: Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Marcel Ciolacu / FOTO: Gov.ro
Marcel Ciolacu / FOTO: Gov.ro
Premierul României a avut întrevederi, la Abu Dhabi, cu reprezentanții DP WORLD (Dubai Ports).

Cu acest prilej, Marcel Ciolacu a declarat că Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa Centrală şi de Est!
 
Dezvoltarea capacității acestuia este absolut necesară pentru întărirea rolului cheie de platformă logistică, în perspectiva procesului de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei.

De aceea, ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile emirateze, prin care Portul Constanța deja își consolidează capacitatea strategică și logistică, a spus premierul, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului. 

La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că ”ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța!”

Potrivit precizărilor sale, proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administrația Portului Constanța,  în baza memorandumului semnat în iunie 2022, a căpătat contur, iar pe 15 mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off).

Ministrul Transporturilor a precizat, totodată, că 2023 a fost anul recordurilor absolute în ceea ce privește traficul de mărfuri în Portul Constanța, iar tendința de creștere se menține și în anii următori.

De aceea, suntem interesați de atragerea de finanțări pentru creșterea capacității portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităților de stocare și a rețelelor rutiere și feroviare din cadrul Portului, a adăugat Grindeanu. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com

pixel