Marea Britanie. Ce se va întâmpla în Regatul Unit începând de marți

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Se renunță la toate restricțiile
Se renunță la toate restricțiile
Anglia intră luni în ultima etapă a suprimării restricţiilor sanitare contra noului coronavirus, în timp ce alte naţiuni ale Regatului Unit - Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord - au adoptat un calendar mai prudent, informează AFP.

În pofida opoziţiei din partea a numeroşi oameni de ştiinţă, majoritatea ultimelor măsuri încă în vigoare vor fi ridicate în Anglia. De acum nu mai este obligatorie purtarea unei măşti sanitare în transportul şi locurile publice. Cu toate acestea, guvernul, care insistă asupra responsabilităţii individuale, recomandă portul măştii în situaţiile sus-menţionate.

În schimb, aceasta va rămâne obligatorie în transportul în comun la Londra, a decis primarul laburist al capitalei Regatului Unit, Sadiq Khan. Principalele reţele se supermarketuri îşi încurajează personalul şi clienţii să continue să poarte mască.

Discotecile se pot redeschide, iar sălile de spectacol, de cinema şi stadioanele pot să funcţioneze din nou la capacitate maximă. În pub-uri, poate fi reluată servirea clienţilor la bar. Consemnul privind lucrul de acasă va fi ridicat, însă numeroase companii intenţionează o readucere graduală a angajaţilor lor la birou.

Adulţii vaccinaţi în totalitate în Regatul Unit şi cei sub 18 ani care vin dintr-o ţară clasată în zona portocalie nu mai trebuie să intre în carantină în Anglia - carantină care poate dura până la 10 zile - exceptând sosirile din Franţa, din cauza "prezenţei persistente" de cazuri de contaminări cu varianta Beta. Scoţia a suprimat la rândul său de luni majoritatea restricţiilor încă în vigoare, însă portul măştii rămâne obligatoriu în locurile publice, iar distanţarea fizică este redusă la un metru, dar menţinută.

Regulile ce limitează întâlnirile în interior sunt relaxate, însă fără a fi suprimate în totalitate. Opt persoane din trei gospodării diferite se pot vedea în locuinţe private, iar zece persoane ce fac parte din patru gospodării se pot întâlni în locuri publice închise precum pub-urile, a căror oră de închidere a fost schimbată de la 23:00 la miezul nopţii.

Citește și Johnson, acuzat că instalează haosul, s-a autoizolat

Telemunca se va încheia progresiv începând din 9 august, iar discotecile rămân deocamdată închise. Tocmai începând din această dată Scoţia prevede ridicarea ultimelor restricţii, însă premierul secesionist Nicolas Sturgeon a declarat că portul măştii ar putea rămâne obligatoriu dincolo de această dată.

În Ţara Galilor, toate restricţiile sanitare ar urma să fie suprimate pe 7 august, însă guvernul prevede menţinerea obligatorie a portului măştii în locurile publice interioare şi în transportul în comun. În prezent, şase persoane se pot întâlni în reşedinţe private şi case de vacanţă. Evenimentele din interior rămân limitate la 1.000 de persoane pe scaune şi până la 200 în picioare.

Irlanda de Nord ar urma să treacă la un nou nivel pe 26 iulie, cu suprimarea măsurilor de distanţare în exterior şi reducerea la un metru a distanţei fizice în interior. Parlamentul local va vota pe 22 iulie ridicarea măsurilor de distanţare în teatre şi muzee. Pe 12 august, guvernul Irlandei de Nord se va reuni pentru a dezbate asupra suprimării de pe 16 august a obligaţiei de a purta mască sanitară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică

pixel