Marea Britanie vrea „megafonduri” de pensii pentru a stimula investițiile

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Pentru mai multe investiții / FOTO: Freepik
Pentru mai multe investiții / FOTO: Freepik
Guvernul laburist din Marea Britanie intenționează să consolideze fondurile de pensii publice ale autorităților locale din Anglia și Țara Galilor într-un efort de a atrage investiții suplimentare de 80 de miliarde de lire sterline (96 de miliarde de euro) pentru a impulsiona economia.

Este o informație destinată, în primul rând, mediilor financiare și precede un mult așteptat discurs al ministrului de Finanțe, Rachel Reeves, pe care îl va susține la Mansion House, reședința oficială a lordului-primar al orașului Londra. Guvernul a anunțat joi un proiect privind înființarea unor „megafonduri” de pensii, sperând ca, astfel, vor fi generate investiții suplimentare de 80 de miliarde de lire sterline.

Administrare profesională

Planul Guvernului de la Londra este de a unifica fondurile de pensii ale administrațiilor locale din Anglia și Țara Galilor, care în prezent sunt dispersate între 86 de autorități administrative diferite. Gestionate, în prezent, de funcționari și consilieri locali, aceste fonduri vor fi aduse împreună în „câteva megafonduri care vor fi mangeriate de administratori profesioniști”. 

Fiind mult mai puternice, acste fonduri vor putea contribui la creșterea unor „investițiile productive”, în special în active precum infrastructura, susținând creșterea economică și investițiile locale, similar modelelor din Australia și Canada, afirmă executivul. „Ne vom concentra pe stimularea creșterii economice”, a declarat Rachel Reeves.

Consolidarea fondurilor private

După un prim buget prezentat la sfârșitul lunii octombrie, care a inclus creșteri masive de taxe și împrumuturi excepționale, guvernul laburist ales în iulie a făcut din relansarea creșterii economice o prioritate. Bugetul „a pus bazele restabilirii stabilității economice și consolidării serviciilor publice”, a subliniat ministrul Finanțelor, care promite acum „cele mai mari reforme ale pieței pensiilor din ultimele decenii”, menite și să crească economiile pensionarilor britanici.

Reforma va fi introdusă într-o lege depusă în Parlament anul viitor, a adăugat guvernul. Fondurile de pensii încep să genereze investiții mai mari atunci când activele administrate ating între 25 și 50 de miliarde de lire sterline.

Reforma va viza și unele fonduri de pensii private, la care contribuie atât angajații, cât și angajatorii. Guvernul intenționează să lanseze o consultare publică pentru a stabili o dimensiune minimă pentru aceste fonduri și a facilita consolidarea lor în entități mai mari. Piețele fondurilor de pensii ale administrațiilor locale și regimurile private vizate de această reformă ar urma să reprezinte împreună 1.300 de miliarde de lire sterline în active până la sfârșitul deceniului, potrivit estimărilor guvernamentale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Documente
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov

pixel