Martin Scorsese caută 200 milioane de dolari. Cu cine negociază

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cel mai recent film al lui Scorsese, „Irlandezul”, jucat de De Niro, și-a schimbat, de asemenea, producătorii în timpul dezvoltării
Cel mai recent film al lui Scorsese, „Irlandezul”, jucat de De Niro, și-a schimbat, de asemenea, producătorii în timpul dezvoltării
Când trebuie să-și ducă la bun sfârșit proiectele, Martin Scorsese nu își fixează nici o limită financiară, chiar și în condiții de pandemie. După ”The Irishman”, produs pentru Netflix cu un buget estimat la 173 milioane de dolari, un record pentru cineast, realizatorul pregătește un nou lungmetraj, pentru care ar avea nevoie de cel puțin 200 milioane de dolari. 

În orice caz, așa susțin sursele cotidianului The Wall Street Journal. Publicația afirmă că este vorba despre o adaptare pentru marile ecrane a cărții ”Killers of the Flower Moon”, ce revine asupra asasinării, în anii 1920, a mai multor membri ai tribului Osage din Oklahoma, în contextul descoperirii unor rezerve, concetrându-se, de asemenea pe ancheta derulată de FBI, pe atunci o foarte tânără organizație.

Filmul îi va avea drept principali protagoniști pe actorii preferați ai lui Scorsese, Leonardo di Caprio și Robert de Niro și ar urma să fie produs de studioul Paramount. Dar, potrivit Wall Street Journal, compania ar fi declarat că nu este dispsă să-și asume uriașul buget cerut de realizator, sfâtuit, prin urmare, să caute unul sau mai mulți parteneri pentru finanțarea filmului.

Citește și Miliardari zgârciți. Nu văd rostul multor cheltuieli

Potrivit cotidianului economic, realizatorul a angajat discuții cu alte două studiouri - Universal și MGM -, dar și cu platformele Netflix și Apple, pentru un efort financiar comun cu Paramount. Apple este relativ nou în industria cinematografiei. Gigantul tehnologiei și-a lansat serviciul de streaming cu abonament, Apple TV+, în noiembrie 2019, cu un grupaj de programe exclusive. A reușit, totodată, să recruteze nume importante, precum Steven Spielberg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel