Mașinile Dacia se vând bine în străinătate. Care sunt preferințelor europenilor

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Marca se află în top-5 al preferințelor europenilor
Marca se află în top-5 al preferințelor europenilor
Constructorul auto Dacia a vândut, în 2021, un număr de 537.095 vehicule, în creştere cu 3,1% faţă de datele înregistrate în anul anterior, iar în Europa a atins o cotă de piaţă de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în afara României, Dacia este marca cea mai vândută către clienţii particulari în Franţa şi se situează în Top 5 în alte nouă ţări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria şi Croaţia), în timp ce în Germania se află în Top 10. De asemenea, Dacia este lider de piaţă în Maroc, performanţa fiind susţinută de succesul modelelor Sandero şi Duster.

Astfel, din totalul unităţilor comercializate în 2021, Dacia Sandero a înregistrat un volum de 226.805 exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generaţie a modelului. În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienţii persoane fizice, iar în unele ţări a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienţi. În aceste condiţii, modelul s-a situat, la sfârşitul anului trecut, pe locul secund în clasamentul celor mai vândute modele din Europa.

Totodată, o tendinţă similară a fost consemnată pentru Dacia Duster, care este, din 2018, cel mai vândut SUV din Europa către clienţii particulari. Cu 186.001 unităţi comercializate în 2021 pe toate pieţele, Duster a depăşit două milioane de exemplare vândute de la lansarea sa, în 2010.

Citește și Electrificarea Dacia va antrena creșterea prețurilor? Ce spune Renault

Pe segmentul "verde", modelul Dacia Spring, lansat în primăvara anului trecut, a fost comercializat în 27.876 unităţi şi a înregistrat peste 46.000 de comenzi, la finele anului 2021. Reprezentanţii companiei precizează că 80% dintre cei care au achiziţionat un vehicul Spring nu erau anterior clienţi ai mărcii Dacia.

În România, Dacia a vândut 38.120 de vehicule în 2021, dintre care Logan - cu 13.482 de unităţi, Duster (9.045), Sandero (8.227) şi Spring (3.068). În ceea ce priveşte perspectivele pentru acest an, Jogger se va alătura modelelor din gama Dacia, un nou vehicul de familie cu până la 7 locuri, conceput pentru a răspunde nevoilor de confort, de spaţiu şi de modularitate ale unei categorii largi de clienţi.

Înfiinţată în anul 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România şi cel mai important exportator, având o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut al ţării şi un efect structurant la nivelul economiei naţionale prin intermediul reţelei ample de furnizori. Devenită marcă a Renault Group începând din anul 1999, Dacia este prezentă în 44 de ţări, de pe patru continente, oferind vehicule robuste, fiabile şi adaptate nevoilor şi stilurilor de viaţă ale unor categorii largi de clienţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Portul Constanța / Foto: Arhivă
Criptomonede / Sursa: Pexels
Banca Naționala a României
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Cumpărături de Crăciun / Foto: Freepik

Bugetele de sărbători scad în România sub 500 de lei

Românii strâng cureaua de Crăciun: nouă din zece vor...

Adolescenți cu telefoane / Foto: Freepik
Jared Kushner și Donald Trump
Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...


pixel