Măsura izolării. Cum se va întâmpla. Ultimele modificări

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
S-a discutat ore la rând
S-a discutat ore la rând
Comisia juridică a Senatului a dezbătut marţi noaptea, timp de patru ore, proiectul privind carantina şi izolarea, membrii forului convenind asupra mai multor texte, iar votul asupra raportului urmează să fie dat în cursul zilei de miercuri

"Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acesta nu prezintă semne şi simptome sugestive (...), la domiciliu, la o locaţie declarată sau, după caz, în unităţi sanitare", prevede articolul 8 discutat în comisie.

Textele dezbătute în comisie mai prevăd ca măsura izolării să fie instituită pe o durată limitată în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină, să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infecto-contagioase, pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică, să fie instituită pe o durată limitată care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

"Izolarea persoanelor se instituie într-o unitate sanitară pentru cel mult 48 de ore exclusiv în vederea efectuării examenelor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infecto-contagioase cu risc iminent de transmitere comunitar. La expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice, dacă se menţine riscul transmiterii unei boli infecto-contagioase cu risc de transmitere comunitară medicul recomandă prelungirea măsurii izolării persoanelor (...) în unitatea sanitară ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la altă locaţie declarată de aceasta. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă nu există riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infecto-contagioase. Izolarea la domiciliu sau la altă locaţie declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin hotărâre a Guvernului", prevăd textele.

Persoana izolată nu poate părăsi unitatea sanitară sau locaţia declarată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică, iar măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca persoană vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

În situaţia în care persoana refuză măsura izolării dispusă sau dacă persoana nu respectă măsura izolării dispusă la domiciliu sau în locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura recomandată de medic a izolării persoanei în unitatea sanitară printr-o decizie cu caracter individual.

Măsuri legale de ocrotire temporară

"Când măsura carantinei sau izolării a fost luată faţă de o persoană în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care datorită vârstei, bolii sau din orice alt motiv rămâne fără supraveghere şi îngrijire, părintele, ocrotitorul egal, personalul medical sau reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică anunţă serviciul public de asistenţă socială în vederea monitorizării acestora şi, dacă se impune, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire temporară pentru persoanele respective. Monitorizarea şi, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a persoanelor pot fi dispuse numai pe durata în care acestea rămân fără supraveghere şi fără îngrijire şi nu pot avea ca efect suspendarea de drept a exerciţiului drepturilor părinteşti sau a drepturilor ocrotitorilor legali", prevede textul articolului 9 discutat de Comisia juridică.

Citește și Carantinarea bunurilor. Decizia senatorilor după ore de discuții

Textul stipulează şi că monitorizarea şi, după caz, măsurile legale de ocrotire temporară a persoanelor nu pot fi dispuse dacă părintele sau ocrotitorul legal a desemnat un alt membru al familiei sau o persoană de referinţă pentru supravegherea şi îngrijirea acestor persoane, iar aceasta acceptă să exercite temporar supravegherea şi îngrijirea persoanelor respective.

"Direcţiile generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor lua măsuri pentru punerea la dispoziţia acestor persoane de locaţii rezidenţiale corespunzătoare şi personal specializat: educatori, psihologi în funcţie de vârstă şi starea de sănătate a persoanelor ocrotite pe întreaga durată în care acestea rămân fără supraveghere şi îngrijire", mai prevede articolul 9.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...


pixel